MAREA MOSCHEE de la București NU se mai construiește. Terenul de 1,1 hectare, înapoiat statului român

MAREA MOSCHEE de la București NU se mai construiește. Terenul de 1,1 hectare, înapoiat statului român
Publicat: 12/07/2018, 22:18

Muftiatul Cultului Musulman din România renunță la construirea Marii Moschei din București, din cauza fondurilor insuficiente. Statul român a primit înapoi terenul de 1,1 ha din Bulevardul Expoziției, pe care ar fi urmat sa fie ridicată cea mai mare moschee dintr-o țară creștină.

„Nu am mai putut continua proiectul cu moscheea, nu cu mega-moscheea, dar acest lucru nu s-a datorat unor voci care au apărut în țară și s-au împotrivit acestui proiect”, a declarat muftiul Iusuf Murat.

Până la trei milioane de euro ajungeau costurile Marii Moschei, bani pe care statul turc ar fi trebuit să îi suporte în întregime. Oprirea finanțării este o decizie luată la Ankara.

Guvernul român a alocat în 2015 un teren de 1,1 hectare, lângă Romexpo, Muftiatului Cultului Musulman, pentru a construi un centru care să cuprindă o moschee, o bibliotecă, două săli de curs pentru școala de weekend a copiilor și o cantină socială pentru nevoiași.

După aflarea veștii construirii celei mai mari moschei dintr-un stat creștin, românii au protestat de mai multe ori.

În 2015, sloganul „Nu vrem mega-moschee în București” s-a auzit în Piața Universității. O altă manifestație a avut loc în august 2015, când mai multe persoane au adus șapte purcei vii vopsiți cu roșu, galben și albastru pe terenul din Bulevardul Expoziției.De asemenea, două carcase de porci congelate au fost îngropate pe acel teren. Mai târziu, aproximativ 200 de persoane au participat la o slujbă de sfințire a o sută de cruci de lemn, pe terenul alocat de Guvern Cultului Musulman pentru construcția unei moschei.

Muftiul Murat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, s-a declarat atunci „întristat și jignit„.

Protest impotriva construirii Marii Moschei la Bucuresti

Potrivit muftiyat.ro, oficial, în România sunt 67.000 de credincioși musulmani. Cei mai mulți sunt în Dobrogea. Totodată, 9.000 de musulmani locuiesc în București.

sursa foto: tdvcamiler.com

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Un nou tip de concediu medical. Românii vor primi bani ca să participe la studii...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Era uşa închisă şi mi-a dat de bănuit. Am insistat să deschid". Sora lui Mirel...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
O nouă fotografie fabuloasă cu Sagittarius A*, gaura neagră supermasivă din inima Căii Lactee