Lucrări la bulevarde, străzi sau metrou, făcute doar pe hârtie de Tehnologica Radion

Lucrări la bulevarde, străzi sau metrou, făcute doar pe hârtie de Tehnologica Radion
Publicat: 22/08/2014, 20:05
Actualizat: 22/08/2014, 20:27

Theodor Berna, care controlează companiile de construcții Tehnologica Radion și Teloxim Con, a fost arestat preventiv în 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar în care este cercetat alături de mai mulți oameni de afaceri, pentru evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Prahova care a decis arestarea lui Berna prezintă, în motivarea deciziei, obținută de MEDIAFAX, numeroase documente din care rezultă că bulevarde și străzi din Capitală sau tronsoane de metrou figurau cu lucrări de execuție doar pe hârtie, în realitate, societatea Tehnologica Radion subcontractând firme fantomă, fără utilaje și muncitori sau care nu aveau un astfel de obiect de activitate. Pentru formularea acestor acuzații, anchetatorii prezintă documente transmise de Inspectoratul Teritorial de Muncă sau de organele fiscale.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2013, administratorul Tehnologica Radion, Theodor Berna, „a desfășurat, în numele și pe seama societății relații comerciale nereale cu terțe societăți comerciale cu comportament inadecvat sau cu comportament de tip fantomă, în urma cărora a înregistrat în contabilitate facturi fictive privind achiziția de bunuri și servicii, în baza acestora efectuând plăți către acestea, sume de bani ce ulterior au fost retrase în numerar de administratorii societăților și predați acestuia”.

„Prin manoperele dolosive desfășurate de către administratorul Theodor Berna, s-a stabilit la această dată că bugetul consolidat al statului a fost influențat negativ cu suma de 73.848.922 de lei respectiv 29.027.444 de lei – impozit pe profit și 44.821.478 de lei – TVA”, se arată în motivare.

Acest prejudiciu fiscal rezultă din relațiile comerciale derulate și înregistrate în contabilitate între Tehnologica Radion și societățile comerciale Teloxim Con, Proiect Alfa Capital, A., C.M.I. și D.C., susțin anchetatorii.

Astfel, în perioada 2008-2011, Teloxim Con a emis către Tehnologica Radion 46 de facturi în valoare totală de 238.732.795 de lei și TVA aferentă de 51.136.995 lei, al căror obiect a constat în servicii reprezentând manoperă și lucrări privind reparații ale unor străzi, amenajare și modernizare sistem rutier, reabilitare termică blocuri, fără a avea situații de lucrări care să justifice concretizarea acestora, arată judecătorul, care face referire la documentele aflate în dosarul transmis de procurori.

De asemenea, Tehnologica Radion a emis 27 de facturi în valoare totală de 235.011.653 de lei și TVA aferentă de 51.383.906 lei, care au fost evidențiate ca achiziții în cheltuielile Teloxim Con, în facturi fiind notate, la denumirea bunurilor și serviciilor, „reabilitare și modernizare drumuri”.

„Atât în cazul serviciilor și lucrărilor facturate de SC T.C. SRL, cât și în cazul celor facturate de către SC T.R. SRL, nu au fost prezentate situații de lucrări care să justifice realitatea și concretizarea acestora”, se arată în motivare.

Judecătorul menționează, citând documentele anchetatorilor, că din adresele emise de Inspectoratele Teritoriale de Muncă teritoriale se mai reține că, în perioada 2012 – 2013, principalii furnizori declarați de Teloxim Con au fost societăți cu un comportament fiscal inadecvat, care nu aveau posibilitatea efectuării lucrărilor, prestării serviciilor sau livrării bunurilor, nu aveau personal angajat, nu dețineau active în patrimoniu și care nu au declarat și nu au achitat obligații față de bugetul statului.

În motivare se mai arată că bulevarde și străzi din București trebuiau reparate prin contractele încheiate de Tehnologica Radion cu Teloxim Com și alte firme subcontractoare, însă după verificări a rezultat că lucrările nu puteau fi executate, din cauza faptului că subcontractorii nu aveau angajați și nici utilajele necesare.

„Așa cum am precizat anterior, Teloxim Con a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale, prin care au fost analizate și achizițiile de bunuri și servicii ale acestuia. Din verificarea efectuată a rezultat că Teloxim Con a înregistrat achiziții de servicii («lucrări de reabilitare a sistemului rutier în … – strada Buzești», «lucrări de reabilitare sistem rutier drumuri – strada Gării de Nord», «lucrări reabilitare cale rulare tramvai – Străpungere Buzești-Berzei», «reparații străzi – sector 2 …») în baza unui numar de 18 facturi în valoare totală de 13.432.793 lei, din care valoare fără TVA de 10.832.897 de lei și TVA aferentă de 2.599.895 de lei, având înscrise ca emitent societatea D.C.. Tranzacțiile sus-menționate au avut la bază 18 contracte…”, potrivit documentului citat.

Din verificarea efectuată la Teloxim Con asupra modului de aplicare efectivă a obiectului contractelor menționate, înscrise în facturile partenerilor, a rezultat că facturile având înscris ca emitent societatea D.C. nu au fost însoțite de situații de lucrări din care să rezulte o prezentare analitică a modului de realizare efectivă a lucrărilor contractate.

Totodată, din verificarea efectuată la Tehnologica Radion rezultă că aceasta a înregistrat de la Teloxim Con 18 facturi în valoare totală de 19.189.703 de lei. Acestea reprezintă, în fapt, refacturarea către Tehnologica Radion a serviciilor înscrise în facturile înregistrate în evidența contabilă de către Teloxim Con ce au menționat ca emitent societatea D.C.

Anchetatorii au concluzionat că, având în vedere că în urma verificării la Teloxim Con s-a reținut că există suspiciuni asupra realității operațiunilor înscrise în facturile înregistrate în evidența contabilă a acestei societăți ce au ca emitent societatea D.C., rezultă în consecință că și asupra serviciilor refacturate către Tehnologica Radion există suspiciuni în ceea ce privește prestarea serviciilor către aceasta de către firma înscrisă în facturi.

Referitor la modul de achitare a contravalorii serviciilor înscrise în facturi, anchetatorii ca arătat că deși Tehnologica Radion a stins datoria către Teloxim Con în contul acestor facturi prin compensarea cu creanța de încasat conform contractului de cesiune de creanță încheiat între cele doua firme și persoana Theodor Berna, în același timp a efectuat, în perioada 2 octombrie 2012 – 20 august 2013, și viramente ce totalizează 14.111.950,83 lei direct către societatea DC.

Pe documentele de plată sunt înscrise ca explicații mențiunea „plata pt Teloxim Con”, numerele și datele facturilor ce au menționat ca emitent societatea D.C., fapt ce conduce la concluzia că Tehnologica Radion avea cunoștință încă de la data efectuării plăților către această societate despre faptul că nu Teloxim Con (societate înscrisă în facturile ce se regăsesc în evidența contabilă a Tehnologica Radion) este executantul lucrărilor contractate, a mai notat judecătorul în motivare.

Potrivit documentului citat, suspiciunile cu privire la realitatea operațiunilor derulate cu societatea D.C. se bazează pe următoarele elemente probatorii: societatea este dizolvată cu lichidare și radiată din 21 mai 2013; activitatea principală a societății o constituie „Întreținerea și repararea autovehiculelor” – cod CAEN 4520; din analiza declarațiilor informative 394 depuse a rezultat faptul că, în perioada analizată, societatea DC a raportat achiziții de la doar trei firme, care au un comportament fiscal inadecvat, nu dețin baza materială și nu au angajați care să poată executa în regim de subantrepriză lucrările „contractate” de societatea D.C. și care potrivit extraselor bancare au fost utilizate pentru transferul diverselor sume către alte societăți și retragerea de importante sume în numerar, respectiv 11.313.070 lei.

Mai mult, potrivit bilanțurilor contabile, firma D.C. avea un angajat și nu a raportat în situatia patrimoniului utilaje și alte active circulante care să poată fi folosite la executarea lucrărilor de reabilitare a sistemului rutier și a unei linii de tramvai.

Societatea D.C. s-a declarat ca plătitoare de impozit pe salarii și contribuții sociale, însă, conform sumelor înscrise în declarațiile fiscale depuse de această societate în 2012, fondul lunar de salarii a fost de maxim 727 de lei. Totodată, potrivit datelor furnizate de ITM Galați, societatea D.C. a avut în perioada analizată un singur angajat cu contract individual de munca, încadrat ca tinichigiu carosier.

„Urmare analizelor efectuate pe baza declarațiilor depuse la organele fiscale de către SC D.C. SRL și de către alți parteneri ai acesteia, precum și a documentelor puse la dispoziție de instituțiile bancare și organele de cercetare penală, a reieșit că această societate nu a desfășurat activitatea propriu-zisă constând în lucrări de construcții a drumurilor, ci numai a creat la nivel declarativ aparența ca funcționeză ca o societate cu un comportament fiscal adecvat, în fapt aceasta fiind utilizată pentru activitatea de transferare a sumelor de bani încasate de la diverse societăți către alte societăți, precum și de ridicare în numerar din conturile bancare”, a mai arătat judecătorul în motivare.

Un astfel de traseu a urmat și contractul semnat de Tehnologica Radion cu firma Proiect Alfa Capital privind planșeele și betoanele unei interstații de metrou.

Din documentele anchetatorilor, prezentate în motivare, se arată că Berna a semnat cu directorul Proiect Alfa Capital, în 11 decembrie 2012, un contract de lucrări în valoare de 377.417,19 lei, care avea ca obiectiv „lucrări la structura de rezistență execuție betoane armate în radiere și plansee Interstația Valea Ialomiței”, cu durata de excuție a lucrărilor de o lună.

În urma verificărilor efectuate la societatea Proiect Alfa Capital a fost identificat un contract încheiat în 15 noiembrie 2012 cu societatea N.I., în calitate de prestator, care avea același obiectiv ca și contractul din 11 decembrie 2012, diferența dintre cele două contracte fiind legată de cantitățile de lucrări contractate.

Conform clauzelor din contractul de lucrări din 15 noiembrie 2012, societatea N.I. se angaja să execute pentru Proiect Alfa Capital lucrări la structura de rezistență la obiectivul „Magistrala M5- Drumul Taberei – Pantelimon Trons 1. Drumul Taberei – Universitate Lot L1.2 Romancierilor – Statia Valea Ialomitei inclusiv depou și galeria de legatură – etapa III”. Durata de execuție a lucrărilor era de trei luni, începând de la data emiterii ordinului de începere a lucrării. Valoarea totală a contractului a fost de 2.446.739,18 lei, iar modul de determinare a acesteia este consemnat într-o anexă, în care sunt tipurile de lucrări, cantitățile și valorile acestora.

Lucrările consemnate în contractul din 15 noiembrie 2012 au fost facturate de societatea N.I. prin emiterea unei facturi fiscale în 14 mai 2013, în valoare de 2.446.739,18 lei, pe factură făcându-se mențiunea „contravaloare conform contract nr. 3/15.11.2012”.

În acest caz, anchetatorii arată că suspiciunile cu privire la realitatea operațiunilor derulate cu societatea N.I. se bazează pe următoarele elemente probatorii: societatea a fost înmatriculată inițial la ORC Prahova, având ca asociat și administrator pe R.A.N (…….); începând cu data de 30.11.2011, asociat unic și administrator al societății devine cetățeanul sârb D.M.; inițial societatea a avut sediul social, cât și domiciliul fiscal la o adresă, iar din 7 octombrie 2013 societatea și-a schimbat sediul social; societatea a depus la organele fiscale declarația 112 (privind evidența nominală a persoanelor asigurate și a contribuțiilor datorate) numai pentru lunile noiembrie și decembrie 2011, declarând în aceste luni că a avut un singur salariat, rezultând pentru perioada anilor 2012-2013 că societatea nu a avut salariați; conform vectorului fiscal, societatea este plătitoare de TVA începând din 1 decembrie 2012, având obligație declarativă trimestrială, depunând la organele fiscale declarația 300 și declarația 394 (achiziții și livrări pe teritoriul național) pentru perioada 1 decembrie 2012 -30 iunie 2013.

Din analiza efectuată pe baza declarațiilor depuse, efectuată de organele fiscale prin procesul verbal din 16 octomrbie 2013, rezultă că SC N.I. SRL nu a desfășurat în perioada 2012-2013 activitate propriu-zisă, ci numai a creat la nivel declarativ aparența că funcționează ca o societate cu comportament fiscal adecvat. În fapt, aceasta a fost utilizată pentru activitatea de transferare a sumelor de bani încasate de la diverse societăți către alte societăți precum și de ridicare de numerar din contul societății deschis la R.B., a mai arătat judecătorul în motivare.

Theodor Berna și Florian Bujoreanu, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL București, au fost reținuți în 18 august, iar alți cinci administratori ai unor societăți comerciale au fost puși sub control judiciar, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală și spălare de bani, prin care s-a produs un prejudiciu estimat la o sută de milioane de euro.

Procurorii au cerut în 19 august arestarea preventivă doar a lui Berna, solicitarea fiind admisă de Tribunalul Prahova.

Administratorii de firme vizați în acest dosar sunt suspectați că au înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale nereale, urmate de transferuri de bani, pentru a ascunde proveniența ilicită a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor firme „fantomă”.

Numele firmei de construcții Tehnologica Radion apare în rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro în care au fost trimiși în judecată fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu și mai mulți oameni de afaceri.

Theodor Berna, care controlează companiile de construcții Tehnologica Radion și Teloxim Con, este unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din industria construc­țiilor.

Principala firmă a acestuia, Tehnologica Radion, a câștigat de-a lungul timpului o serie de contracte cu statul: potrivit datelor ZF, Tehnologica Radion a câștigat numai în 2009 și 2010 contracte de achiziții publice de 386 de milioane de euro. Printre principalele contracte câștigate de-a lungul timpului de Tehnologica Radion se numără cele de reabilitare și întreținere de străzi sau drumuri în partea de sud a țării, în județe precum Ilfov, Giurgiu sau Dolj. De asemenea, Tehnologica Radion are un contract de 53 de milioane de euro penrtu reabilitarea și extinderea la patru benzi a unui sector de 11,2 kilometri din centura Capitalei, între DN 2 (Voluntari) și A2 (autostrada București-Constanța).

Berna este al doilea „rege al asfaltului” reținut în ultimii ani, după ce Nelu Iordache, care controlează firma de construcții Romstrade, a fost arestat pentru deturnarea unor fonduri europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani