Locuitorii unui oraș din Vâlcea, terorizați de câteva luni de un tânăr care-i bate

Locuitorii unui oraș din Vâlcea, terorizați de câteva luni de un tânăr care-i bate
Publicat: 08/06/2018, 14:22

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că, în ultimele luni, Poliția orașului Berbești a desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Primele probleme au apărut la începutul lunii martie, când în orașul Berbești a avut loc un conflict spontan în care a fost implicat tânărul în vârstă de 32 de ani. Acesta ar fi lovit în fața unui local un alt bărbat din localitate.

„Față de bărbatul respectiv a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior persoana vătămată și-a retras plângerea”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

O lună mai târziu, același tânăr ar fi lovit o altă persoană, tot în urma unui conflict spontan. A fost înregistrat un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, dispunându-se din nou reținerea pentru 24 de ore, iar ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În această perioadă, bărbatul nu a respectat măsurile impuse de instanță, distrugând un autoturism și amenințând un angajat al unei societăți comerciale, motiv pentru care s-a propus schimbarea măsurii controlului judiciar, urmând ca instanța să se pronunțe în cauză.

Vineri dimineață, tânărul a fost implicat într-un nou conflict.

„Din primele verificări se pare că persoana bănuită ar fi agresat fizic un alt bărbat, în fața unui bancomat din Berbești. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, cel în cauză fiind în acest moment, la sediul poliției pentru audieri, iar în cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat Sandra Dăscălete.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Un mare producător auto renunță DEFINITIV la diesel
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cine o manipulează pe Diana Șoșoacă. Dezvăluirile fostului soț, Silvestru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore