Kovesi îi răspunde lui Băsescu

Kovesi îi răspunde lui Băsescu
Publicat: 27/09/2016, 08:12

„Eram obișnuiți să fim atacați prin declarații publice. (…) Mai nou, văd că se angajează companii private plătite cu bani mulți să vină să intimideze și să hărțuiască procurorii DNA. Mă referi si la Black Cube. Este o abordare nouă pentru România. Noi luptăm cu corupția la nivel înalt nu cu politicienii. Am observat că atacurile la adresa DNA s-au întețit în ultima perioadă, în special de la persoanele investigate de DNA sau de politicieni care susțin aceste persoane. Dacă e ceva ce impresionează un procurori din DNA e vorba despre efectele dramatice ale corupției nu atacurile persoanelor cercetate”, a declarat Laura Codruța Kovesi la Tvr.

Procurorul șef al DNA nu a comentat declarațiile fostului președinte al României, potrivit cărora un grup de procuror se lăuda că îi vor aresta fiica, precizând că acesta nu are nicio calitate în dosarul în care Elena Udrea și fiica cea mare a lui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, sunt cercetate pentru fapte de corupție în legătură cu campania electorală prezidențială din anul 2009.

„Persoanele care au calitate în acest dosar se regăsescu în comunicatul DNA. Nu pot să vă spun ceea ce se va întâmpla în viitor”, a spus Kovesi.

În ceea ce privește faptul că investigațiile se fac la șapte ani de la comiterea presupuselor fapte, Kovesi a declarat: „E un dosar în care DNA a fost sesizată în 2015, investigația a început în 2015. Noi suntem ghidați în anchete doar de termenele de prescripție. Câtă vreme ea nu a intervenit suntem obligați să investigăm orice faptă care ne e sesizată. S-au administrat câteva probe și s-a ajuns la această etapa”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
Aici se află cel mai frumos sat din lume. Un paradis căutat de mulți turiști
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete