Jucați-vă pe tunuri! Un cadou pentru cei mici din partea generalului Onțanu, primarul sectorului 2. Un bunic: „Mă mir că nu pun și niște Kalașnikov-uri”

Tobogane, leagăne, balansoare și… tunuri. La doi pași de locurile de joacă pentru copii din Parcul Tei din Capitală, două aparate militare au devenit de mai mult timp punct de atracție pentru băiețeii care se visează eroi.

Sub privirea atentă a bunicii, un puști de vreo 6 ani se cațără rapid pe unul dintre cele două tunuri prăfuite. Se ascunde o vreme, apoi pornește într-un atac imaginar.

„Eu sunt încântată de ideea celui care a vrut să facă acest lucru pentru că nepotul meu este o fire mai «războinică», îi place să știe cât mai multe despre armată”, povestește femeia. „Mie mi se pare o idee bună! Am văzut copii jucându-se, chiar încercând să reconstituie anumite scene din războaie și părinți care au încercat să le explice despre ce este vorba. Mie mi se par niște mărturii ale istoriei și nu văd de ce ar fi un lucru rău”, a mai spus ea, adăugând că cele două tunuri „fac parte deja din arsenalul de jucării ale parcului”.

Alți părinți și bunici nu sunt însă la fel de îngăduitori și cred că amplasarea celor două tunuri în apropierea locurilor de joacă nu-i tocmai o idee bună: „Părerea mea este că nu prea își au locul în parc pentru că pot reprezenta un pericol pentru copii. Ar trebui să fie puse într-un muzeu al armatei pentru că avem așa ceva, deci nu le văd rostul în parc”, a explicat tatăl unei fetițe.

FOTO: Gândul

„E total anapoda!”, crede un bătrân, convins că aparatele militare nu fac decât să le trezească celor mic un instinct „nepotrivit”: „Mă mir că nu pun și mitraliere, niște Kalașnikov-uri, că asta ne mai trebuia! Un copil trebuie educat în spiritul păcii și al conviețuirii. Când îi arăți un tun, îi arăți război.”

„Tunurile nu au ce căuta lângă locurile de joacă pentru copii. În primul rând, copilul nu înțelege ce înseamnă tun. El se uită la el, se urcă pe el. Mai bine punem niște jucării, punem ceva constructiv, ceva ca să mărească plăcerea copilului de a se juca, de a sta mai mult în aer liber”, a propus el.

FOTO: Gândul

Alții însă, nici măcar nu le-au observat: „Sinceră să fiu, abia acum le-am văzut. Sper că nu sunt funcționale”, a glumit o mămică aflată în parc cu fiul ei.

FOTO: Gândul

Contactați de gândul, reprezentații Primăriei Sectorului 2 au precizat că cele două aparate au fost amplasate „cu titlu decorativ”.

„Tunurile din Parcul Tei au fost preluate prin transfer cu titlu gratuit de către Primăria Sectorului 2 de la Ministerul Apărării Naționale și fac parte din bunurile disponibilizate de către această instituție. Întregul sistem de funcționare al tunurilor a fost demontat de către specialiștii Ministerului Apărării Naționale, astfel încât în prezent, acestea au doar rol decorativ”, a transmis serviciul de presă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
China și SUA ar trebui să fie parteneri, a declarat Xi Jinping