IPS Teodosie, cercetat într-un nou dosar. De ce este acuzat Arhiepiscopul Tomisului

IPS Teodosie, cercetat într-un nou dosar. De ce este acuzat Arhiepiscopul Tomisului
Publicat: 21/02/2018, 15:19
Actualizat: 06/06/2018, 21:00

Potrivit DNA, Neculai Poalelungi, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), este acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual și favorizarea făptuitorului. De asemenea, Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, este acuzat de complicitate la de abuz în serviciu în formă continuată.

Procurorii spun că, în contextul trimiterii sale în judecată pe 3 februarie 2017 pentru producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei, „în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal”, la data de 10 octombrie 2017 Arhiepiscopul Tomisului ar fi depus un denunț, „prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016”.

„Concret în cuprinsul sesizării, suspectul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective”, transmite DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, „în perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora”.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent, dosarul de corupție a lui Teodosie se judecă pe fond la Curtea de Apel Constanța.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”