Incendiu de proporții la Orăștie. Sute de persoane, evacuate. Pompierii s-au luptat 18 ore cu focul. VIDEO

Publicat: 13/09/2017, 13:43

UPDATE 12:36Incendiul izbucnit marți la fabrica de prelucrare a vopselelor din Orăștie a fost stins după 18 ore de intervenție. Pompierii supraveghează în continuare zona pentru înlăturarea efectelor negative, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE 07:45Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aria afectată de incendiu a fost redusă de la 5.000 de metri pătrați la 100 de metri pătrați, dar incendiul nu a fost încă stins.

„Nu a fost stins încă, dar a fost mult redus de la 5.000 de mp, cât era ieri, la aproximativ 100 mp. Sunt 13 ore de când se intervine. În cursul zilei de astăzi, comisia de cercetare a cauzei incendiului va merge acolo pentru a aduna probe”, a spus Doda.

Potrivit acesteia, starea tânărului rănit în incendiu, transportat la Timișoara, este critică.

Potrivit IGSU, peste 40 de pompieri din județul Hunedoara și echipajele sosite în sprijin din județele Alba, Gorj și Sibiu au intervenit, pe timpul nopții, cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 11 autospeciale de stingere.

Eforturile susținute ale pompierilor au dus la oprirea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială.

Incendiul a izbucnit la o hală cu o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați în care se aflau depozitate uleiuri foarte ușor inflamabile.

În urma incendiului un bărbat de 24 de ani a suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe 80% din suprafața corpului.

Pe timpul nopții jandarmii au asigurat măsurile de ordine în zona locuințelor din care s-a evacuat populația precum și în zona sălii de sport din municipiul Orăștie.

Agenția pentru Protecția Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calității aerului. Operațiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână și după lichidarea incendiului.

Comitetul local al municipiul Orăștie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum și din 25 de locuințe situate pe străzile Nicolae Titulescu și Câmpul Nou situate in apropiere de locul producerii incendiului.

Majoritatea oamenilor a preferat să se autoevacueze la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la sala de sport din municipiul Orăștie.

Numărul forțelor de intervenție a crescut, astfel că, pe timpul nopții au acționat peste 40 pompieri, 26 jandarmi si 12 polițiști, precum și polițiști locali din municipiul Orăștie.

Autoritățile recomandă în continuare populației din Orăștie să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă ușile și ferestrele pentru evitarea pătrunderii fumului, să părăseasă zona de manifestare a incendiului și să indentifice locuri sigure și aerisite.

Cinci persoane au fost rănite, marți după-amiază, în urma unei explozii urmate de incendiu la o firmă de vopsele din municipiul Orăștie, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru a stinge focul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iancu de Hunedoara, una dintre cele cinci victime a suferit arsuri grave, fiind transportată la spital.

„Este în desfășurare un incendiu soldat cu cinci răniți, dintre care unul grav, la o fabrică din Orăștie. Restul s-au intoxicat cu fum”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. La fața locului se află și polițiștii, fiind deschisă o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care clădirea a luat foc⁠.

Totodată, IGSU arată că patru dintre persoanele rănite s-au intoxicat cu fum.

La locul intervenției a fost solicitat și un elicopter SMURD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația