Impozite mărite de cinci ori pentru terenuri și clădiri lăsate în paragină într-un mare oraș din România

Impozite mărite de cinci ori pentru terenuri și clădiri lăsate în paragină într-un mare oraș din România
Publicat: 30/06/2017, 21:06

Consiliul Local Municipal Constanța a aprobat, vineri, mai multe proiecte de hotărâre privind supraimpozitarea unor clădiri sau terenuri aflate în paragină. Aleșii locali au votat majorarea cu 500 la sută a impozitului pentru cinci clădiri situate în municipiul Constanța.

Primarul Decebal Făgădău susține că orice ruină aduce prejudicii de imagine orașului, iar aceste decizii vor continua dacă nu se iau măsuri.

„Am avut pe ordinea de zi pachetul de proiecte ce majorează impozitul pentru cei ce nu își îngrijesc proprietățile, fie că vorbim despre clădiri, fie că vorbim despre terenuri”, a declarat primarul Decebal Făgădău, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de Consiliu Local, precizând că supraimpozitarea, cu 300 la sută, a fost aplicată și în cazul unui teren lăsat de izbeliște de proprietar.

Este a doua oară în acest an când consilierii locali constănțeni iau o astfel de măsură după ce, în luna aprilie, supraimpozitarea s-a aplicat în cazul altor 22 de clădiri.

„Vom veni din ce în ce mai des în fața Consiliului Local cu aceste măsuri. Ba mai mult, mi-aș dori ca legislația să ne dea și mai multe competențe, astfel încât să fim mai fermi, pentru că imaginea de ansamblu a orașului suferă. Toată lumea este nemulțumită dar nu știe că, în realitate, cele mai multe proprietăți, fie că vorbim de terenuri, fie că vorbim despre clădiri, aparțin unor proprietari privați. Tocmai de aceea îi vom sancționa pe toți până când vor igieniza, vor aduce în stare corespunzătoare imobilele, sau vor vinde”, a mai declarat primarul Constanței.

Mai mulți proprietari de imobile sau terenuri au fost notificați încă de anul trecut asupra faptului că dacă nu vor lua măsuri vor fi supraimpozitați.

FOTO: rezistenta.net

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani