Iarna și-a intrat în drepturi în Pasul Tihuța. Furtuna de zăpadă a oprit TIR-urile și autoturismele

Iarna și-a intrat în drepturi în Pasul Tihuța. Furtuna de zăpadă a oprit TIR-urile și autoturismele
Publicat: 29/10/2017, 22:57

Mai multe autotrenuri, majoritatea încărcate cu lemne, au fost oprite în trafic de polițiștii Servicului Rutier Bistrița-Năsăud la urcare pe DN 17, în Pasul Tihuța, după ce au derapat din cauza zăpezii așternute pe carosabil și a faptului că nu erau echipate pentru circulația în condiții de iarnă, cu cauciucuri și lanțuri.

Conform șefului Secției de Drumuri Naționale Bistrița, TIR-urile au fost oprite la baza muntelui, în Pasul Tihuța viscolind cu putere.

„A fost o furtună de zăpadă foarte puternică. În numai zece minute s-a depus un strat de 15 centimetri de zăpadă. Sunt mai multe TIR-uri cu cauciucuri de vară care nu pot urca. Sărărițele noastre sunt pe drum și se strecoară printre ele pentru a curăța carobabilul. Chiar dacă se curăță drumul și se împreștie material antiderapant, TIR-urile cu cauciucuri de vară nu pot să treacă. Este viscol puternic deocamdată”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, șeful SDN Bistrița-Năsăud, Alexandru Slavita.

În Pasul Tihuța acționează, duminică seara, cinci utilaje de deszăpezire, drumarii având pregătite 1.000 de tone de material antiderapant însă, din caza viscolului, circulația se desfășoară cu dificultate, zăpada fiind adusă în șosea imediat după trecerea autospecialelor de deszăpezire.

„Zona în care s-a intevenit mai intens, din punct de vedere al fluidizării căilor de transport rutier a fost Pasul Tihuța. În această zonă, se acționaează constant cu 5 utilaje care folosesc material antiderapant, activitatea fiind îngreunată de viscolul din zonă. În intervalul orar 20:00- 21:00 circulația a fost blocată total, aproximativ 15 minute, ulterior s-a circulat pe un singur sens. În momentul de față se circulă pe ambele sensuri, în condiții de iarnă, iar echipajele de poliție prezente la fața locului au restricționat traficul autoturismelor care nu sunt echipate corespunzător sezonului rece”, se arată într-un comunicat al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit documentului citat, la Piatra Fântânele, jandarmii montani au patrulat pe Măgura Calului, la 1.200 de metri altitudine, unde zăpadă are aproximativ 10 centimetri. Mai multe autoturisme nu și-au continuat drumul deoarece nu erau dotate cu cauciucuri de iarnă.

Bistrița-Năsăud se află sub averizare de cod portocaliu de vreme rea, fiind așteptate ninsori și viscol puternic, care ar putea să ajungă în zonele de munte până la 120km/h, până luni seara la ora 23.00.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului