Gripa mai face cinci victime. Bilanțul total a ajuns la 119 decese

Gripa mai face cinci victime. Bilanțul total a ajuns la 119 decese
Publicat: 27/03/2018, 15:13

Potrivit INSP, este vorba despre doi bărbați de 56 și 72 de ani, ambii din județul Cluj, nevaccinați antigripal și care aveau și alte probleme de sănătate.

De asemenea, au mai fost confirmate alte trei decese, la trei femei din Cluj, București și Bacău, două având vârsta de 51 de ani, iar una de 63 de ani.

Niciuna dintre femei nu era imunizată antigripal și toate sufereau și de alte afecțiuni medicale.

De la debutul sezonului 2017-2018, au murit 119 persoane din cauza virusului gripal.

De asemenea, Institutul Național de Sănătate Publică anunță că, la nivel național, au fost înregistrate peste 1.500 de cazuri de gripă. Potrivit sursei citate, cazurilor de infecții respiratorii acute, cum ar fi gripă, infecții respiratorii și pneumonii, a fost cu 38% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent.

„La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinic, infecții acute respiratorii și pneumonii) a fost de 116.846, cu 38% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.646) și cu 5.9% mai mic față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (124.182). S-au înregistrat la nivel național 1.343 cazuri de gripă/ILI, față de 86 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a sezonului precedent și față de 1529 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie în municipiul București, județele Brașov și Sibiu, cu menținerea răspândirii în regiunea de centru și cu focare locale și cazuri sporadice în unele județe”, potrivit datelor INSP.

INSP mai precizează că până la data de 11 martie au fost vaccinate antigripal 1.001.230 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Protejarea demnităţii lui David a lui Michelangelo: O luptă pentru libertatea de exprimare
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Scandalul puilor vopsiți. Ce ascund autoritățile
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația