Grindeanu a găsit „o problemă de fond” la ANAF. Planul pe care șeful Fiscului trebuie să-l facă până marți

Grindeanu a găsit „o problemă de fond la ANAF. Planul pe care șeful Fiscului trebuie să-l facă până marți
Publicat: 03/03/2017, 14:42

„Pe mine m-au interesat, în primul rând, care sunt măsurile pe care Ministerul Finanțelor și ANAF le iau pentru reforma structurală pe care mi-o doresc în cadrul ANAF, astfel încât gradul de colectare să fie acela pe care noi ni l-am propus pentru 2017. Nu am de ce să fiu pesimist, nici eu, nici colegii mei. Sunt anumite lucruri care au venit urmare a măsurilor de anul trecut, care s-au răsfrânt într-o anumită măsură pe ianuarie, căci în februarie lucrurile au început să vină în normal – încasări mai mari decât anul trecut. Dar problema de fond e cea legată de reforma, de prioritățile ANAF în perioada următoare”, a declarat Sorin Grindeanu.

El s-a întâlnit, vineri dimineața, la Palatul Victoria, cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, și cu președintele ANAF, Bogdan Nicolae-Stan.

„În cursul săptămânii viitoare, până marți, o să-mi transmită modul în care, pe termen scurt, văd prioritățile. Lucrurile au scăzut drastic ca și încasări, ca și plăți de impozite în două domenii sensibile, mai ales pe sfârșitul anului și s-au răsfrânt și pe începutul anul 2017, respectiv tutun și prelucrarea lemnului. Sunt lucruri care vor fi detaliate. Pe mine mă interesează ca tot ceea ce înseamnă ANAF, în întreg, să-mi fie prezentat proiectul de prioritizare”, a adăugat premierul.

Totodată, Sorin Grindeanu a mai spus că nivelul scăzut al încasărilor nu afectează măsurile din programul de guvernare.

„În niciun caz nu ne abatem de la ceea ce ne-am propus și nici nu ne afectează”, a apreciat premierul.

Președintele ANAF spune că totalul veniturilor bugetare colectate de Fisc cumulat ianuarie și februarie 2017 a însumat circa 32 de miliarde de lei, ceea ce reprezintã o diminuare cu doar 0,9% – indice nominal față de perioada similară a anului trecut.

Președintele ANAF a arătat cã totalul veniturilor bugetare colectate de Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã cumulat ianuarie și februarie 2017 a însumat 31.991,1 milioane de lei, ceea ce reprezintã o diminuare cu doar 0,9% – indice nominal față de perioada similară a anului trecut și în condițiile în care încasările din ianuarie 2016 s-au realizat prin aplicarea cotei de 24% TVA, în timp ce ianuarie 2017 a reflectat colectarea TVA în cotă de 20%.

Totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în luna februarie 2017 a însumat 13.873,8 milioane de lei ceea ce reprezintã o depășire cu 6,7% – indice nominal, respectiv cu 874,0 milioane de lei în cifre absolute mai mult fațã de perioadã similarã a anului 2016 (12.999,7 milioane de lei), în condițiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20 %, iar în luna februarie 2017 de 19%.

În acest context, premierul României a solicitat creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea mãsurilor de îmbunãtãțire a conformãrii voluntare. De asemenea, acesta și-a exprimat disponibilitatea în susținerea demersurilor ANAF pentru soluționarea problemelor administrative, care afecteazã în prezent activitatea instituției.

Ca urmare a acestei analize, Președintele ANAF, domnul Bogdan – Nicolae Stan a convocat, în cursul zilei de luni, 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcțiilor Generale Regionale ale Finanțelor Publice, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și a Direcției Generale Antifraudã Fiscalã, în vederea structurãrii unui plan urgent de acțiune, care urmeazã a fi adus la cunoștința prim-ministrului, la începutul sãptãmânii viitoare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un...