Ghiță, pus sub control judiciar în dosarul Hidro. Ce a declarat în fața judecătorilor

Ghiță, pus sub control judiciar în dosarul Hidro. Ce a declarat în fața judecătorilor
Publicat: 26/09/2017, 16:30
Actualizat: 02/10/2018, 22:51
Sebastian Ghiță a fost audiat, marți, prin videoconferință, la Tribunalul Prahova în dosarul în care s-a judecat cererea de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Ploiești pe numele său, iar instanța a decis ca fostul deputat poate fi cercetat sub control judiciar.
„Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian pe o perioadă de 60 de zile, începând cu momentul transferului în țară al inculpatului”, se arată în decizia instanței.
Decizia Tribunalului Prahova poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Sebastian Ghiță, aflat în Belgrad, a fost a fost audiat, marți, prin videoconferință, la Tribunalul Prahova, procurorii DNA Ploiești cerând, în luna aprilie, arestarea preventivă a fostului deputat, acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat în dosarul denumit HidroPrahova.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că încă de luni după-amiază s-au făcut probe și teste în vederea audierii prin videoconferință a fostului deputat Sebastian Ghiță.

Aceleași surse au declarat că în timpul audierii de marți, omul de afaceri și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.

Instanța a rămas în pronunțare.

În acest dosar, până în prezent, au avut loc opt amânari.

Cererea de arestare preventivă pentru Ghiță, depusă la sfârșitul lunii aprilie, a fost făcută în dosarul în care este cercetat și Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta.

În acest dosar, Sebastian Ghiță este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
China și SUA ar trebui să fie parteneri, a declarat Xi Jinping