Geta și Erik, copiii de aur ai alpinismului românesc, și-au găsit sfârșitul în avalanșa din Retezat

Publicat: 23/04/2017, 19:48
Actualizat: 24/04/2017, 08:59

Copiii muntelui, Geta și Erik, au trăit până la 13 și 14 ani vorbind cu cele mai înalte creste montane, însă și-au îngropat iubirea pentru munte în județul Hunedoara, în Masivul Retezat.

Doi sportivi ai României, recunoscuți în lume pentru rezultate obținute în alpinism au urcat, sâmbătă, ultima creastă.

Cea mai tânără alpinistă, Dor Geta Popescu, care până la 13 ani s-a jucat cu crestele munților, este copilul de aur al alpinismului românesc care a murit, sâmbătă, în Retezat, sub muntele de zăpadă și de bolovani.

„2016 a fost marfă! Am tras la antrenamente și am avut spor, expedițiile au reușit toate și au cam fost câteva: Aconcagua – 6972 metri, în februarie, cel mai înalt vârf din afara Asiei, cel mai înalt din America de Sud. Apoi în mai, Pico de Orizaba 5636 metri, în Mexic, celmai inalt vulcan din America de Nord. Tot în mai, Denali / McKinley 6190 de metri, cel mai înalt vârf din America de Nord și în decembrie, Mt Giluwe – cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania”, își descria, pe o rețea de socializare, tânăra alpinistă palmaresul din anul 2016.

Pagina ei de Facebook evidențiază dragostea pentru munte, Geta pregătindu-se asiduu pentru proiectele din 2017.

„Geta trăiește la altitudine și în anul 2017! Performanțele mele anterioare și expunerea media sunt argumene solide pentru a te alătura echipei cu care am realizat expedițiile de record în munți înalți”, așa suna un mesaj postat de Dor Geta Popescu pe Facebook cu numai o zi înainte de tragedie.

Fata urma să plece la sfârșitul lunii iunie spre o nouă provocare – Lenin Peak 7134 metri – unde urmau 18 zile consecutive de ascensiune, un mod de abordare complex și un tip de aclimatizare special.

Dor Geta Popescu este din Râșnov și s-a cazat în Retezat împreună cu tatăl ei.

Alături de mica alpinistă și-a pierdut viața și Erik Gulacsi, și el sportiv al Federației Române de Alpinism și Escaladă.

Coleg cu Geta la Clubul Sportiv Montan Altitude, Erik a atins, tot în anul 2016, Vârful Aconcagua din Argentina, de 6.962 metri, cel mai înalt din America. A devenit astfel cel mai tânăr alpinist din Europa care a reușit această performanță.

Erik a fost și el în Retezat împreună cu tatăl său.

Cei doi copii au murit, sâmbătă, surprinși de o avalanșă produsă în Munții Retezat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului