17 iunie 201718:35886

Furtună în Bucureşti şi Ilfov: Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt. Două persoane rănite

Furtună în Bucureşti şi Ilfov: Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt. Două persoane rănite

Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt în Bucureşti şi Ilfov, pentru Capitală fiind în vigoare o atenţionare cod galben de furtună până la ora 18.30. Două persoane au fost rănite.

O femeie aflată la un eveniment la Palatul Ştirbei a fost rănită de o creangă ruptă de vânt, intervenind o ambulanţă privată. De asemena, în oraşul Pantelimon din Ilfov un copac a căzut peste o maşină, şoferul fiind rănit uşor, au precizat reprezentanţii Ambulanţei Bucureşti-Ilfov.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină în mai multe cazuri în care copacii au fost doborâţi de vânt în Bucureşti.

Potrivit ISU, au fost 30 de intervenţii. 24 în cazul unor copaci căzuţi pe stradă, 4 prăbuşiţi peste maşini, un panou publicitar desprins şi o faţadă de bloc în pericol de prăbuşire.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.