Explicația halucinantă a unui preot caterisit din Iași, prins băut la volan. Ce le-a spus polițiștilor

Explicația halucinantă a unui preot caterisit din Iași, prins băut la volan. Ce le-a spus polițiștilor
Publicat: 13/01/2018, 19:32

Fostul preot din comuna Costuleni, județul Iași, plecase, sâmbătă, împreună cu un alt bărbat, ambii îmbrăcați în straie preoțești spre Grecia. După câțiva kilometri, în comuna ieșeană Răducăneni, un echipaj de poliție i-a făcut semn bărbatului să oprească, însă fostul preot a apăsat și mai tare pedala de acelerație, fiind prins în cele din urmă într-o parcare în urma unui filtru organizat de polițiștii din două județe.

„Bărbatul a fost prins în urma unui filtru realizat de polițiștii din Iași și de cei din Vaslui. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru refuzul recoltării de probe biologice”, a declarat, pentru MEDIAAFX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Iași, Anca – Alexandra Vîjiac.

La solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat să coboare din mașină și s-a refugiat pe bancheta din spate a autoturismului spunându-le polițiștilor că nu el a condus mașina, ci Dumnezeu. A fost dat de gol însă de bărbatul cu care se afla în autoturism și care le-a spus oamenilor legii că „părintele era la volan” și că el era în dreapta.

„Sunt în parcare… Nu fac niciun test. Dumnezeu a condus mașina. Sunt în parcare nu ai ce să îmi faci mie. Mașina este oprită. Nu am făcut niciun accident, nu am dat peste nimeni…Vreau să ajung în Parlament”, le-a spus polițiștilor preotul ghenuit între scaunele mașinii.

În cele din urmă, jandarmii au reușit să îl scoată pe fostul preot din mașină, însă acesta nu a putut fi convins să sufle în etilotest, fiind cercetat penal pentru refuzul de recoltare de probe biologice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu tună și fulgeră. Cine i-a umilit finul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”