no author
Firuta Flutur
791 vizualizări 11 iul 2018

"Cred că este cazul să se oprească aici această şaradă a lipsei de bun simţ şi a vocabularului suburban. Nu intenţionez să-mi cer scuze pentru ceva ce nu-mi aparţine şi pentru care nu am decât vina de a fi creditat cu încredere un colaborator care s-a oferit pro-bono să gestioneze pagina de Facebook. Nu a mai contat că el poate fi autorul unor astfel de mesaje la limita bunului simţ sau că a fost vinovat de utilizarea parolei de acces la contul de Facebook fără a-şi lua nici măcar cele mai elementare măsuri de protejare a acesteia, colaborarea noastră s-a încheiat. Îmi asum întreaga responsabilitate cu privire la faptul că, poate nu întotdeauna şi este evident că nu suficient de des, am găsit timpul necesar să analizez cu atenţie conţinutul paginii de Facebook", a scris Euggen Teodorovici, pe Facebook.

Ministrul de Finanţe spune că un astfel de vocabular nu îl reprezintă nici pe el şi nici pe colegii săi, indiferent de domeniul de competenţă.

"Când am fost învestit în funcţia de ministru, am luat hotărârea de a-mi păstra contul personal de Facebook, pentru că am vrut să rămân în contact cu cei cărora le datorez în primul rând alegerea ca senator şi, implicit, numirea în funcţia de ministru. Îndrăznesc să cred că cei care mă cunosc, cei care m-au criticat de-a lungul timpului şi cărora le-am mulţumit pentru efortul de a aduce argumente împotriva ideilor mele, dar şi cei care m-au apreciat şi mă apreciază, sunt conştienţi că nu mă caracterizează utilizarea unui astfel de vocabular. Vreau să subliniez, cu această ocazie, că încercări de discreditare a mea au mai existat şi, cu siguranţă, cu toţii vă amintiţi de celebra expresie care a încercat să-mi atribuie imaginea unui uşuratic iresponsabil, numindu-mă “ministru discotecar”. Nu am reacţionat aşa cum se aşteptau autorii acesteia, ba chiar dimpotrivă, am recunoscut şi îmi asum şi în prezent că, în măsura în care timpul îmi permite (din păcate, din ce in ce mai puţin), am preocupări fireşti ale oricărui om normal, inclusiv legate de locurile de relaxare", a mai scris Teodorovici.

Ministrul şi-a încheiat postarea precizând că pe Facebook trebuie impusă forţa argumentelor şi, "nicidecum, să ne lăsăm pradă urii viscerale care tinde să impună argumentul forţei, fie el şi numai de limbaj, cum este în cazul de faţă".

Eugen Teodorovici a fost criticat în mediul online după ce pe pagina sa de Facebook au apărut mai multe răspunsuri la comentarii, considerate nepotrivite de către internauţi. Spre exemplu, la reacţia unui internaut care spunea „Incredibil. Am ajuns să mai văd o inepţie de care sunt obsedaţi mulţi români. Un post de televiziune este capabil să <<ordone>> guvernanţilor ce să spună, ce să facă, ce să dreagă!”, răspunsul a fost „Cred că ai tăi te-au făcut la nevoie şi sigur le-a părut rău ! Sincer, cu faţa asta de ... nici nu ştiu ce termen să folosesc pentru unul făcut din ...”.

--

Citește și: