După militari, Ministerul Muncii anunță majorări semnificative ale salariilor medicilor. Cât va fi cel mai mare salariu al unui doctor

După militari, Ministerul Muncii anunță majorări semnificative ale salariilor medicilor. Cât va fi cel mai mare salariu al unui doctor
Publicat: 07/03/2017, 13:44
Actualizat: 07/03/2017, 15:00

Sindicatele din sănătate s-au întâlnit, marți, cu reprezentanții Ministerului Muncii și ai Dialogului Social pentru a analiza draftul noii legi a salarizării. La finalul întâlnirii aceștia s-au declarat mulțumiți de majorările propuse de Executiv.

,,Medicii vor avea cele mai importante majorări salariale. În funcție de treapta de vechime, un medic va beneficia de o creștere chiar și de 100%. Veniturile doctorilor vor ajunge, dacă e să ne luăm după ceea ce ne-a prezentat astăzi (marți -n.r.) Ministerul Muncii, în jur de 10.000 de lei, medicii anatomo-patologi urmând să aibă cele mai mari salarii, în jur de 15.000 de lei. Asistentele medicale, de asemenea, ar urma să aibă venituri cuprinse între 4.000 și 7.000 de lei aproximativ, iar salariile medicilor rezidenți să fie asemănătoare cu cele ale medicilor specialiști, diferențele fiind de aproximativ 1.500 de lei” a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Chifu, președintele Sindicatelor Publisind.

,,Am vizualizat un draft, lucrurile merg spre bine, este o lege hai să-i spunem bună, sunt sume care pentru început ne-au mulțumit, dar sper să nu mai avem surprize ca altă dată, când parte dintre colegii noștri au fost omiși. S-a scos indemnizația de conducere, ceea ce înseamnă că unele sume vor fi mai mari la prima vedere. Procentul de creștere este, în medie, de 56,6% până în 2021. Medicii, asistenții medicali vor avea această creștere din 2018, apoi ea stagnează și se aplică numai procentele pe care le are are respectiva persoană din sporuri sau vechime sau ceea ce are pe secția respectivă, iar în anul 2021 când se termină, o parte dintre colegii prinși în media de 56% vor avea un venit mai mare cu 25%. Mai sunt două norme de hrană, care înseamnă două salarii minime pe economie, este vorba și de faptul că rămân 5% din sumele alocate spitalului la dispoziția ordonatorului de credite, care poate să ofere o stimulare. Creșterea va fi de 25% la unii, 30% la alții, per total e 56%. Cele mai mari majorări le vor avea cei cu salarii foarte mici, cert e că nu vom mai avea salarii de 1.000-1.500 de lei”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS, la ieșirea de la discuțiile cu reprezentanții Ministerului Muncii.

În plus, reprezentanții sindicatelor au precizat că noua lege a salarizării va aduce majorări importante și pentru asistenții sociali.

,,Dacă discuțiile de astăzi se concretizează printr-un act normativ, aprobat de Parlament, sănătatea și asistența socială vor fi dintre domeniile cu o salarizare decentă. Vor fi creșteri importante pentru medici, de peste 100% în unele cazuri, personalul medical va beneficia de creșteri începând cu 2018 și nu etapizat până în 2021. Un lucru bun e că în această lege asistența socială intră alături de sănătate pentru funcțiile comune și vorbesc aici despre medici și asistenți medicali, acestea fiind funcții comune”, a spus Iulian Pope, vicepreședinte SANITAS, cu privire la noua lege a salarizării.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că întâlnirea cu sindicatele din sănătate a fost productivă, precizând, totodată că în perioada următoare vor mai avea loc discuții cu sindicatele din toate ramurile de activitate, astfel încât legea salarizării unitare să fie una cât mai bună, urmând ca la 1 iulie aceasta să intre în vigoare.

,,A ieșit foarte bine, așa cum a ieșit și ieri cu apărarea și ordinea publică. Cred că nu au de ce să fie nemulțumiți de modul cum arată acum legea salarizării unitare, noi încercăm în anvelopa de 32 de miliarde de lei, de aceea le-am spus că aceste anexe pe care le văd ei e posibil să sufere modificări în cazul în care nu o să ne încadrăm în această sumă, dar modificările nu pot să fie mari. După calculul pe care l-am făcut ieri (n.r. luni) cu Ministerul de Finanțe, ne încadrăm în 31 de miliarde. Vor crește treptat salariile, de la 1 ianuarie 2018 până la 1 ianuarie 2021. Creșterile cele mai mari sunt în baza de jos, unde s-au încălecat tot timpul între ele categoriile, fiindcă tot timpul a crescut salariul minim pe economie și s-a ajuns în situația în care persoane fără studii superioare și debutante să aibă același nivel de salarizare cu persoane care erau de mai mult timp angajați și care aveau studii superioare. Vor fi creșteri graduale, dar cea mai mare creștere va fi la salariile de până în 4.000 de lei. Este posibil să apară modificări, tocmai de asta avem discuții cu sindicatele, pentru a ajunge la o lege cât mai aproape de perfecțiune. Obligatoriu, legea trebuie adoptată până la 1 iulie, creșterile urmând să fie resimțite de la 1 ianuarie 2018, excepție fiind categoriile unde deja am crescut salariile, la educație și sănătate unde am crescut cu 15%, în administrația locală unde au crescut cu 20% și la instituțiile de cultură unde au crescut cu 50%”, a declarat ministrul Muncii la finalul discuțiilor cu sindicatele din sănătate.

Ministrul Muncii a mai adăugat că venitul președintelui României va fi calculat anual la nivelul a șase salarii medii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA