Două spitale și un bloc operator de 6,6 mil.euro, fără autorizații de funcționare

Două spitale și un bloc operator de 6,6 mil.euro, fără autorizații de funcționare
Publicat: 13/07/2017, 12:57

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, zeci de clădiri în care elevii din județ își desfășoară activitatea le pun în pericol sănătatea și securitatea, școlile nefiind autorizate pentru protecția la incendii.

„Termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017, iar la această dată, 83 de unități de învățământ nu au toate construcțiile autorizate din punct de vedere al securității la incendiu. 46 dețin autorizație de securitate la incendiu, iar restul nu necesită/nu fac obiectul obținerii acestui act administrativ. În prima jumătate a anului au fost depuse 16 cereri de obținere a acestui act, din care șapte școli au obținut autorizația de securitate la incendiu și nouă au fost respinse. Am discutat cu directorii de școli și i-am asigurat că îi ajutăm cu tot ce putem pentru a intra în legalitate”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, șeful ISU Bistrița-Năsăud, col. Constantin Florea.

Pe lista obiectivelor pentru care încă nu s-a obținut autorizația de securitate la incendiu se află și două spitale din județ, care au fost amendate anul trecut pentru problemele descoperite de pompieri, dar și noul bloc operator al Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, în care autoritățile au investit 6,6 milioane de euro, fiind dat în folosită în vara anului trecut.

Nici Palatul Culturii, o investiție de 3 milioane de euro, realizată de Primăria Bistrița cu fonduri europene și inaugurată în primăvara anului 2016, nu a obținut autorizația de securitate la incendiu.

„Până în momentul de față nu și-au obținut autorizațiile de securitate la incendiu. Se lucrează pentru completarea documentațiilor, încercând să se încadreze în noul termen dat pentru obținerea autorizațiilor. Pentru blocul operator a fost depusă documentația, s-a dat avizul dar pentru obținerea autorizației, mai au nevoie de câteva completări la dosar și urmează să se emită autorizația. Se lucrează și la documentația pentru Palatul Culturii”, a spus șeful ISU Bistrița-Năsăud.

Reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud au afirmat că, în primele șase luni ale acestui an, au existat 75 de cereri pentru eliberarea autorizațiilor de securitate la incendiu, în creștere cu 18 la sută față de anul trecut, însă, în urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, au fost emise numai 20 autorizații, 30 de cereri au fost respinse, iar celelalte 25 de solicitări nu necesitau obținerea autorizației respective.

Termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu este de 15 zile de la data depunerii dosarelor, însă majoritatea documentațiilor sunt respinse deoarece acestea nu au toate actele necesare sau proiectele tehnice realizate de specialiști nu sunt complete.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se prefac angajați bancari