DNA are dosar de corupție despre afacerile lui Dragnea din Brazilia. „S-a început urmărirea in rem”

DNA are dosar de corupție despre afacerile lui Dragnea din Brazilia. „S-a început urmărirea in rem
Publicat: 07/07/2017, 15:05
Actualizat: 05/06/2018, 14:08

„O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relații de la autoritățile naționale și de la autoritățile din Brazilia”, transmite DNA.

Rise Project a publicat o serie de materiale despre presupusele afaceri ale liderului PSD Liviu Dragnea în Brazilia dar și despra firma Tel Drum.

În ultimul material, de joi, jurnaliștii au publicat un document, despre care susțin că este clasificat, atribuit DGIPI, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”. În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se dețin o serie de informații referitoare la „președintele CJ care și-a format o rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ”. În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deținător majoritar al acțiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obținut, „prin licitații trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiții frauduloase.

RISE Project a publicat mai multe anchete legate de afacerile președintelui PSD Liviu Dragnea și de proprietățile din Brazilia achiziționate de apropiați ai lui Dragnea.

Ancheta publicată joi seara de RISE Project dă detalii dintr-un raport secret al Direcției de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI, care datează din 2011 și care trasează o mulțime de conexiuni politice și de afaceri ale companiei Tel Drum. Raportul îl identifică pe actualul președinte al PSD Liviu Dragnea drept cel care controlează compania prin acțiuni la purtător și prin interpuși – prieteni și foști colegi de școală.

Ancheta arată că în documentul oficial al serviciului secret, intitulat „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”, ofițerii DGPI descriu o „rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene și guvernamentale.

Ancheta mai arată că în Parlament, senatorul PSD Șerban Nicolae ar fi modificat pe ascuns un amendament la legea de funcționare a acestui serviciu secret, după ce fostul ministru tehnocrat Dragoș Tudorache îl reformase, militarizându-l în urma scandalului legat de dosarul de corupție al lui Gabriel Oprea și al foștilor șefi DGPI. Prin acest amendament, serviciul secret a fost scos de sub controlul CSAT și lăsat strict în subordinea MAI, unde acum ministru este Carmen Dan, o veche colaboratoare de-a lui Liviu Dragnea. Legea nu a fost însă încă promulgată de președintele Iohannis.

„Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacția Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declarații:1. Nu am nici o implicare în prezența unor inspectori ANAF în redacția Rise Project. 2. Sunt indignat de ceea ce se întâmplă.3. Am sentimentul că se încearcă compromiterea mea. 4. Faptul că o instituție de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nici o legătură cu implicarea instituțiilor statului în viața acelei instituții de presă”, transmite Liviu Dragnea, într-un comunicat de presă.

Liderul PSD cere ministrului de Finanțe să iasă public și să explice situația produsă.

„Acest tip de comportament a existat în timpul unui regim prezidențial de tristă amintire, când instituții de presă ostile acestuia erau ținta instituțiilor de forță. Cer ca ministrul de Finanțe și șeful ANAF să dea explicații imediat privind prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project.Vreau ca aceste explicații să fie publice”, a mai spus Liviu Dragnea.

Un control al inspectorilor ANAF a avut loc joi la redacția Rise Project, publicație care a furnizat mai multe materiale, în ultima vreme, ce îl vizau pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Tocmai am fost vizitați la redacție de inspecția Antifraudă de la ANAF, control inopinat. Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea. Publicăm curând articolul „Serviciul lor secret”, scria pe pagina de Facebook al Rise Project.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații