DIRIJORUL ÎN ALB de la Mitingul Diasporei, dat în judecată de un medic pensionar. Am fost GAZAȚI toată seara. Trei jandarmi s-au JUCAT cu spray-urile pe mine

DIRIJORUL ÎN ALB de la Mitingul Diasporei, dat în judecată de un medic pensionar. Am fost GAZAȚI toată seara. Trei jandarmi s-au JUCAT cu spray-urile pe mine
Publicat: 18/08/2018, 14:43
Actualizat: 25/03/2019, 20:03

„Am fost gazați toată seara, deși eram în în partea cu oameni pașnici, în partea stângă a Pieței, așa cum te uiți la Guvern. Acolo doar se scanda, se discuta, nu am făcut scandal, nu am făcut niciun fel de probleme jandarmilor, însă aceștia ne-au tot gazat fără motiv. Eu nu am văzut nimic să justifice acțiunile lor. Și apoi a fost momentul ăla haotic cu evacuarea Pieței, care a cauzat multe probleme, mult deranj. Au fost nejustificat de agresivi. Când am vrut să plec din Piață și îi vedeam, erau foarte agresivi, se lua de oameni care erau în grupuri mici, se duceau spre casă și … îmbrânceli. Și de mine s-au luat. Am zis «păi, vreau să duc acasă. Păi, du-te pe partea cealaltă. Păi, pe aici e drumul, ce să fac»(…) Am fost la medic pentru încă aveam pe ceafă ceva arsuri chimice, puncte de sânge. Mie mi s-a părut premeditată intervenția. Din ce am văzut eu, este singura explicație. Au vrut să provoace o reacție agresivă din partea protestatarilor astfel încât să li se poată justifica lor o acțiune mai agresivă”, a declarat Daniel.

„Am ajuns în Piață pe la 7 seara, m-am plasat în centru, cam pe unde era platforma aceea și am zis că e mai sigur. Am văzut în mulțime nișteoameni care nici nu scandau cum era de scandat, erau cumva atenți și străini de manifestație, dar e o impresiesubiectivă. M-am ales cu niște porții de gaze. S-a produs o busculadă, lumea a năvălit chiar în spațiul ăla, retrăgându-se prin zona gardurilor dinspre Guvern și, nu foarte departe, am auzit o explozie și un clinchet metalic și un nor de gaz adus de vânt cam de la 10 metri. Cam pe la 9 și un sfert am plecat. Am depus plângere penală. Reacția forțelor de ordine a fost extraordinar de disproporționată”, a mai spus un protestatar.

Au aruncat grenade undeva la 10-15 metri de noi, în zona Mega Image. A fost dezastru. Mitocănia lor. Doar am depus plângerea. Tușesc și acum, soția mea la fel. Cu o oră înainte de gazare, au început să retragă toate ambulanțele care erau la pasaj. Totul se golise. Eu zic că a fost premeditat, dacă noi eram calmi. Puteau să intervină, dacă erau elemente negative”, a declarat un alt manifestant.

Unui manifestant, fost medic stomatolog, i s-a deschis dosar penal pentru ultraj, iar acesta a venit sâmbătă să depună plângere împotriva conducerii Jandarmeriei.

„Am fost dus la o secție de poliție, nu știu la care, că am făcut lipotimie, am amețit, și după aceea am fost dus în procuratură, unde am spus că îi dau în judecată pe șefii Jandarmeriei și pe chestia asta ca retaliere, ca lovitură preventivă, mi-au înscenat, mi-au făcut un dosar penal pentru ultraj. Dosarul este ridicol. Au zis că am lovit jandarmii cu picioarele și cu pumnii. Eu sunt un șchiop, nu am fost la sală din liceu. Nici când aveam 20 de ani nu aș fi putut ajunge la scuturi și la căștile lor. Dacă loveam cu pumnii, aveam leziuni la mâini. Eu am leziuni de târâre. Eu am pus mâinile în față, probabil au trucat imaginile, eram orbit complet. Trei jandarmi s-au jucat cu spray-urile cu mine. Cum să îi lovesc? Am 70 de ani, erau 6 jandarmi, cum să îi bat? Am depus o plângere, dar mi-am mai amintit niște chestii, m-au ajutat și tv să mai identific niște persoane. Pe acel Paraschiv, în alb, și vreau să îl acționez și pe acela în judecată. Jadarmilor tineri care m-au bătut …nu mă concentrez pe ei că au fost executanți, vina o poartă șefii Jandarmeriei. Îi dau în judecată pentru tentetivă de omor și pentru instigare la omor„, a declarat Liciniu Miculeanu, medic pensionar.

„Eram în Piață în jurul orei 6, când deja au început primele acțiuni de gazare a civililor, am fost chiar în primul rând, lângă jandarmi. Ei nu aveau cum să ne audă pentru că aveau căști în urechi, iar echipamentul lor de luptă dovedea clar că sunt pregătiți pentru acțiuni agresive pe care urmau să le pregătească și ei. Infiltrarea lor va fi dovedită de către colegi. Sper ca Parchetul Militar să facă dreptate în tată povestea asta și cei vinovați cu vârf și îndesat pentru că noi nu ne-am prezentat cu nimic contondent”, a declarat și Constantin Zamfirescu, actor.

Până vineri seară, procurorii înregistraseră 238 de plângeri depuse de către protestatari împotriva jandarmilor, aceștia fiind acuzați ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Viața la bloc. Se schimbă regulile pentru chiriași
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Câți bani alocă Pentagonul pentru avionul care va înlocui F-22 Raptor?