Dezbatere tensionată în Parlamentul European despre legile Justiției. Comisar UE: Împărtășim îngrijorările românilor care au ieșit în stradă. Nicolai: Ce ați făcut când zeci de oameni au fost arestați abuziv? Toader: Nu s-a dorit aflarea adevărului

Dezbatere tensionată în Parlamentul European despre legile Justiției. Comisar UE: Împărtășim îngrijorările românilor care au ieșit în stradă. Nicolai: Ce ați făcut când zeci de oameni au fost arestați abuziv? Toader: Nu s-a dorit aflarea adevărului

UPDATE 23:00 Ministrul Justiției a declarat, miercuri seară, că nu e mulțumit de dezbaterea din PE privind legile justiției, precizând că „s-a discutat într-o manieră absolută politicianistă”. Întrebat de ce nu a fost lăsat să ia cuvântul, Tudorel Toader a spus că „nu s-a dorit aflarea adevărului”.

„N-am cum să fiu mulțumit, în condițiile în care s-a văzut cu ochiul liber, chiar nejurist fiind, faptul că s-a discutat într-o manieră absolut politicianistă, cu un pretext de conținut juridic. Lăsând la o parte faptul că unii s-au exprimat despre legile justiției fără să cunoască nimic din conținutul respectivelor legi, dar voi face un inventar și-l veți vedea cât de repede, îl voi face public, al neadevărurilor care au fost spuse la dezbatere. Minciuna se spune cu intenție, neadevărul se poate spune și din greșeală”, a declarat, după dezbatere, Tudorel Toader.

Solicitat să comenteze cum i se pare faptul că nu a fost lăsat să ia cuvântul în plenul Parlamentului European, ministrul Justiției a răspuns: „Nu s-a dorit aflarea adevărului. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Justiției, am ferma convingere că nu s-a dorit aflarea adevărului pentru că, de exemplu, nu o să găsiți nicăieri o afirmație de a mea în sensul că Guvernul nu are nevoie de avizul Comisiei de la Veneția pentru că , procedural, și cel care a făcut afirmația știe că proiectul de lege s-a dus direct la comisia specială și că nu a existat un moment în care Guvernul avea abilitatea, competența să solicite avizul”.

„S-a făcut afirmația de exemplu că legile au fost declarate neconstituționale. Nu legile au fost. Din 303 au fost declarate 4 soluții legislative. Și alea sunt tehnice. Ori de la 4 până la spune „legea este neconstituțională” , calea este foarte foarte lungă. S-a indus din start o confuzie pentru că pretextul dezbaterii l-a constituit proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției, dar s-a vorbit de corupție”, a completat Toader.

La începutul dezbaterii, europarlamentarul Dan Nica a cerut ca ministrul Justiției, Tudorel Toader, prezent în sală, să poată lua cuvântul, însă solicitarea i-a fost refuzată pe motiv că procedura prevede ca la dezbaterea din Parlamentul European să fie prezentă Viorica Dăncilă, premierul României, care a fost invitată, dar nu s-a prezentat.

Vera Jourova, comisarul european pentru Justiție, Consumatori și Egalitate de Gen, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European, că instituțiile europene împărtășesc îngrijorările românilor și ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) față de legile justiției.

„Discuțiile din România despre legile justiției a dus la îngrijorări în UE și dincolo de granițele UE. Românii au ieșit în stradă pentru a-și exprima opoziția față de legile justiției și îngrijorarea față de combaterea corupției. Comisia împărtășește aceste îngrijorări. GRECO a decis pentru prima dată să lanseze o anchetă proprie și va publica un raport în luna martie. România are unul dintre cele mai bune sisteme juridice din regiune, dar Comisia a propus un set de recomandări restante. Îndeplinirea acestor recomandări ar fi putut duce la înlăturarea MCV. În decembrie 2017, în ultimul raport MCV, Comisia și-a manifestat îngrijorările față de conținutul legilor justiției. CSM, garantul constituțional al independenței justiției, a continuat să-și exprime îngrijorările și a dat un aviz negativ. Aceste îngrijorări trebuie luate în calcul foarte serios”, a spus Jourova.

Comisarul european pentru Justiție a formulat o întrebare pentru guvernul României: „Procesul acesta (n.a. – de modificare a legilor justiției) respectă independența justiției?”, apoi a adăugat: „Din păcate, vedem că sunt criticate deciziile justiției și normele de integritate, situație care nu ne oferă încredere. Trebuie respectate standardele europene”.

Vera Jourova a reiterat apelul pentru guvernul român de a consulta Comisia de la Veneția în privința oricărei modificări aduse legilor justiției.

„Recomandările pe care le-am trimis autorităților române a fost să consulte Comisia de la Veneția. Comisia consideră în continuare că legile justiției pot fi modificate astfel încât să fie bune. Aș vrea să repet apelul pe care l-au lansat Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans pentru autoritățile române, să deschidă dezbaterea și să construiască un consens pentru a asigura independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției”, a precizat Jourova.

Comisarul european pentru Justiție consideră că președintele României are un rol cheie în privința demersului privind legile justiției.

„Președintele României are un rol cheie de jucat în acest sens și știm că domnia sa ia în serios acest demers. România și românii au trecut printr-un maraton, iar sosirea se vede la orizont. Un eventual pas înapoi ar fi o dezamăgire pentru toți prietenii României. Viteza cu care va ajunge România la linia de sosire depinde doar de România, dar Comisia este aici pentru a o ajuta”, a spus Vera Jourova.

Nicolai: Ce ați făcut, doamna comisar, când zeci de oameni au fost arestați abuziv?

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a criticat-o pe Vera Jourova, solicitându-i acesteia să spună ce a făcut atunci când oamenii au fost arestați abuziv, interceptați ilegal sau trimiși în închisoare și apoi achitați.

„Prezumția de nevinovăție, drepturile și libertățile nu sunt chestiunile pe care dumneavoastră le garantați? Ce ați făcut, doamna comisar, când zeci de oameni au fost arestați abuziv? Ce ați făcut când sute de mii de oameni au fost trimiși în închisoare și apoi achitați? Ce ați făcut când foarte mulți oameni au fost interceptați, când serviciile au fost implicate în aceste lucruri? Justiția se realizează cu bună credință, cu onestitate și cu corectitudine și numai de astfel de valori nu dați dovadă în dezbaterea de astăzi (miercuri-n.r.)”, a declarat Norica Nicolai, la dezbaterea din Parlamentul European. Europarlamentarul român a comentat că dezbaterea nu este despre statul de drept, ci este o dezbatere politicianistă.

La rândul său, conservatorulKosma Zlotowski ia- spus comisarului europeancă nu poate veni„ca o profesoară să dați lecții unui guvern democratic”

Și europarlamentarul ALDE Mircea Diaconu a susținut că statul de drept are probleme în România, menționând că în țara noastră au fost date într-un an de 16 ori mai multe mandate pe siguranța națională decât de către FBI.

„Și eu sunt îngrijorat de statul de drept din România, cred că are probleme. România a devenit statul cu cele mai multe condamnări CEDO pentru abuzuri contra cetățenilor ei și nimeni nu răspunde. Statul de drept are probleme, da. În România au fost date într-un an de 16 ori mai multe mandate pe siguranța națională decât a dat FBI. S-au emis mandate, au fost ascultați mii de cetățeni pe motive de siguranță națională, ca să zic mai simplu terorism. Într-o țară în care nu există niciun terorist și niciun act de terorism. La alegeri au apărut o mie de „teroriști”. Statul de drept are probleme în România. Parlamentul trebuie să repare aceste probleme și nu trebuie să ceară părerea nimănui. Vreau independența justiției, dar mai ales a României”, a declarat Mircea Diaconu, la dezbaterea din Parlamentul European pe tema sistemului judiciar din România.

Ungureanu: Cine poate avea încredere în PSD? Poți lăsa un hoț să stabilească prețurile în magazinul care fură?

La rândul său, europarlamentarul PNL Traian Ungureanu a declarat, în cadrul dezbaterii, că oficialii europeni nu pot avea încredere în cei de la PSD.

„PSD susține că face reformă, dar cine poate avea încredere în PSD? Poți lăsa un hoț să stabilească prețurile în magazinul care fură? Prima decizia a Guvernului a fost să modifice legile pentru infracțiunile liderilor. Modificările propuse fac din procurori anchetatori de mana a zecea. Parlamentarii PSD au respins cererile de urmărire care îi priveau pe liderii PSD. Întrebat de ce numeste în Guvern politicieni cu probleme penale, un lider PSD a răspuns: «Pentru că putem'”. Parlamentul European trebuie să comunice PSD că poate numi numia ce e legal, iar mesajul trebuie transmis Guvernului României”, a declarat Traian Ungureanu, europarlamentar PPE.

„Românii au strigat în stradă «Vrem justiție, nu corupție!”. La noi prezumția de nevinovăție este mult mai protejată decât prevede directiva. Ce vor să facă prin modificările la codurile penale? Este foarte important pentru că va fi afectată cooperarea judiciară. Spre exemplu, vor ca o persoană să fie investigată numai dupa ce persoana a fost înștiiințată că este anchetată”, a declarat și Monica Macovei, căreia i-a fost tăiat microfonul pentru că a depășit timpul alocat.

Recent, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, au declarat că urmăresc „cu îngrijorare” situația din România, subliniind că un stat puternic este întemeiat pe independența și eficiența sistemului judiciar.

„În cel mai recent raport privind mecanismul de cooperare și de verificare, publicat în noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul că Guvernul și Parlamentul ar trebui să asigure transparența totală a procesului privind legile justiției și să țină seama, în mod corespunzător, de consultările desfășurate în cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat că o situație în care independența justiției și evaluările sistemului judiciar sunt considerate valoroase și li se acordă atenția adecvată, inclusiv prin avizele Comisiei de la Veneția, reprezintă o condiție prealabilă pentru sustenabilitatea reformelor și este un element important în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor stabilite prin MCV”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a transmis, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că va fi prezent în sală la dezbaterea din Parlamentul European referitoare la justiția din România, precizând însă că aceasta este una politică, fără participarea miniștrilor Justiției.

„Sunt dezbateri politice, fără participarea miniștrilor justiției! Am avut mai multe întrevederi la nivel de grupuri parlamentare sau de lideri ai acestora, precum și cu reprezentanți ai comisiei LIBE (Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European -n.r.)!”, a transmis, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că va fi prezent în sală la această dezbatere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Cum au decis Oana Moșneagu și Vlad Gherman să petreacă petrecerea burlacilor, resprectiv petrecerea burlăcițelor
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?