Decizie scandaloasă în cazul educatoarei care înjura și teroriza copii în Grădinița Școlii 41 din București

Decizie scandaloasă în cazul educatoarei care înjura și teroriza copii în Grădinița Școlii 41 din București
Publicat: 21/02/2017, 18:34

„După ce am dat sesizarea către poliție, nu am vorbit cu nimeni, respectiv educatoarea. Astăzi de dimineață, am avut o discuție cu doamna directoare. Nu s-a lămurit în niciun fel situația, doamna educatoare profesează în continuare în grupa respectivă, deocamdată este supusă unui control. Noi ne canalizăm toate forțele, toată energia astfel încât persoanele care au participat la trauma copilului nostru cât și a celorlalți copii din grupă să fie trase la răspundere și să plătească pentru ceea ce au făcut conform legii”, a declarat pentru MEDIAFAX, Julieta Szasz, mama copilului abuzat.

Părinții copilului au stat, luni, de vorbă cu inspectorii școlari care au venit în grădiniță pentru a demara o cercetare educațională.

„Inspectorii ne-au confirmat faptul că sunt alături de noi, că înțeleg situația, vor face o anchetă în grădinița respectivă. Mâine va fi o nouă întâlnire în cadrul grădiniței unde vor fi prezenții domnii de la inspectorat, cât și părinții care sunt în grupă. Sunt părinți care nu au venit deloc, nu și-au adus copiii deloc astăzi la grădiniță. Un singur părinte a venit cerând informații suplimentare față de ceea ce văzuse, a solicitat să participle la această întâlnire, nu a fost lăsat, dar mâine, cu siguranță vor fi primiți toți părinții care au un punct de vedere și care își au copilașii în instituție”, a mai explicat Julieta Szasz.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București va face publice concluziile cercetării până joi. În paralel cu inspectorii școlari, și poliția a început o anchetă penală pentru pentru purtare abuzivă, împreună cu Parchetul.

„Noi în primă fază ne-am sesizat sâmbătă și duminică a venit un părinte să depună o plângere. În momentul de față, polițiștii sunt la Parchet pentru a se stabili activitățile procedurale ce urmează a fi desfășurate. Secția 7 se ocupă, ei au în competență soluționarea. În momentul de față nu au fost încă audiate persoane”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Părinții unui copil de la grădinița de pe lângă Școala nr. 41 au făcut publice niște înregistrări în care educatoarea țipa și le vorbea urât copiilor.

Băiețelul de 3 ani a fost mutat de părinți la o grădiniță particulară din Târgoviște.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului