Cum justifică ANAF controlul de la RISE Project, în ziua publicării unui raport „Doi și-un sfert” care îl acuză pe Dragnea

Cum justifică ANAF controlul de la RISE Project, în ziua publicării unui raport „Doi și-un sfert care îl acuză pe Dragnea

„Din primele informații puse la dispoziție de conducerea DGAF rezultă că inspecția desfășurată la sediul Rise Project a avut loc în urmă unei analize de risc efectuată de către DGAF. Această analiză de risc a fost făcută că urmare a unei sesizări depuse la sediul DGAF București. Precizăm că în fiecare zi DGAF desfășoară sute de controale, bazate pe analize interne minuțioase, care nu au legătură cu conținutul editorial al unor publicații”, se arată într-un răspuns al ANAF.

Și „ministerul Finanțelor Publice a cerut ANAF o informare în legătură cu speța prezentată de jurnaliști, cu privire la controlul inopinat al unor inspectori ANAF la redacția Rise Project”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.

Organizația de jurnalism de investigație RISE Project a fost vizitată astăzi de doi inspectori ai Direcției Antifraudă din cadrul ANAF. Jurnaliștii anunțaseră că astăzi publică o anchetă privind un raport secret al serviciului secret al MAI, fostul „Doi și-un sfert”, privind afacerile Tel Drum și indicându-l pe Liviu Dragnea drept cel care controlează compania. RISE Project a publicat mai multe anchete legate de afacerile președintelui PSD Liviu Dragnea și de proprietățile din Brazilia achiziționate de apropiați ai lui Dragnea. Măsura vine la doar o zi după ce șeful Fiscului, Bogdan Stan, a fost convocat la Guvern de premierul Mihai Tudose, unde s-au discutat „30 de măsuri” de luat pe viitor, conform lui Dragnea. Tot ieri, Dragnea era interesat de „sursele de finanțare” ale organizației jurnalistice. Astăzi, după controlul ANAF de la RISE Project, Liviu Dragnea a arătat într-un comunicat de presă că este „indignat de ceea ce se întâmplă” și le cere ministrului de Finanțe și șefului ANAF să „dea explicații imediat”.

Președintele PSD, Liviu Dragnea a cerut joi seara ministrului de Finanțe și conducerii ANAF să dea explicații în legătură cu prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project, după ce numele său a fost legat de aceste verificări din cauza anchetelor jurnalistice apărute.

„Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacția Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declarații:1. Nu am nici o implicare în prezența unor inspectori ANAF în redacția Rise Project. 2. Sunt indignat de ceea ce se întâmplă.3. Am sentimentul că se încearcă compromiterea mea. 4. Faptul că o instituție de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nici o legătură cu implicarea instituțiilor statului în viața acelei instituții de presă”, transmite Liviu Dragnea, într-un comunicat de presă.

Liderul PSD cere ministrului de Finanțe să iasă public și să explice situația produsă.

„Acest tip de comportament a existat în timpul unui regim prezidențial de tristă amintire, când instituții de presă ostile acestuia erau ținta instituțiilor de forță. Cer ca ministrul de Finanțe și șeful ANAF să dea explicații imediat privind prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project.Vreau ca aceste explicații să fie publice”, a mai spus Liviu Dragnea.

Un control al inspectorilor ANAF a avut loc joi la redacția Rise Project, publicație care a furnizat mai multe materiale, în ultima vreme, ce îl vizau pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Tocmai am fost vizitați la redacție de inspecția Antifraudă de la ANAF, control inopinat. Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea. Publicăm curând articolul „Serviciul lor secret”, scria pe pagina de Facebook al Rise Project.

Ancheta publicată joi seara de RISE Projectdă detalii dintr-un raport secret al Direcției de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI, care datează din 2011 și care trasează o mulțime de conexiuni politice și de afaceri ale companiei Tel Drum. Raportul îl identifică pe actualul președinte al PSD Liviu Dragnea drept cel care controlează compania prin acțiuni la purtător și prin interpuși – prieteni și foști colegi de școală.

Ancheta arată că în documentul oficial al serviciului secret, intitulat „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”, ofițerii DGPI descriu o „rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene și guvernamentale.

Ancheta mai arată că în Parlament, senatorul PSD Șerban Nicolae ar fi modificat pe ascuns un amendament la legea de funcționare a acestui serviciu secret, după ce fostul ministru tehnocrat Dragoș Tudorache îl reformase, militarizându-l în urma scandalului legat de dosarul de corupție al lui Gabriel Oprea și al foștilor șefi DGPI. Prin acest amendament, serviciul secret a fost scos de sub controlul CSAT și lăsat strict în subordinea MAI, unde acum ministru este Carmen Dan, o veche colaboratoare de-a lui Liviu Dragnea. Legea nu a fost însă încă promulgată de președintele Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului