Cum arată prima locomotivă hibrid construită vreodată în România. VIDEO și FOTO

Publicat: 22/02/2018, 16:39
Actualizat: 05/06/2018, 19:22

Locomotiva a fost construită în cadrul unui proiect coordonat de compania România-Euroest SA din Constanța, cu fonduri de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei.

Proiectul locomotivei reprezintă o premieră mondială prin conceptul tehnic, spun reprezentanții companiei, fiind vorba, de fapt, despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid.

„Este un proiect de cercetare-dezvoltare realizat de România-Euroest în parteneriat cu firme de profil din România. Finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale, dezvoltat în ultimele 12 luni, este un proiect în premieră mondială, premieră națională, este cea mai competitivă locomotivă electrică pe baterii de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de față”, a declarat directorul proiectului, Corneliu Dică.

Avantajele acestui tip de locomotivă vin din reducerea emisiilor poluante cu 70 la sută, a consumurilor specifice cu până la 60 la sută și mentenanței cu 15 la sută.

„Sunt pe baterii. Aceasta este hibridă, pentru a mări autonomia. (Motorul – n.r.) Diesel doar încarcă bateriile, nu e folosit pentru tracțiune. Avantajul este uriaș, nu poluează, nu ai consum de combustibil. (…)Are o autonomie de 8-12 ore în funcție de sarcina pe care o are. Se încarcă în 2,5 ore”, a spus Dică.

Reprezentanții Euroest SA susțin că peste 10.000 de locomotive Diesel cu vârsta medie de peste 36 ani trebuie înlocuite în Europa până în 2025, din cauza gradului ridicat de poluare.

Potrivit acestora, locomotiva hibrid va putea efectua operațiuni de manevră pe liniile industriale, triaje, depouri sau gări cu activitate de manevră intensă sau fără posibilitatea încărcării acumulatorilor de la o sursă exterioară.

Timpul de operare este practic limitat numai pentru alimentare cu combustibil care, din calculele preliminare, este de circa 20 de zile. Acest tip de locomotive ar urma să fie utilizat în combinatele siderurgice sau cele chimice și petrochimice, ori de către operatorii de manevră portuari, din porturi precum Constanța, Rotterdam sau Hamburg.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului