Cum a acoperit Ministerul Educației „circulara 666″ cu un ORDIN care NU EXISTA duminică, deși ar fi fost semnat vineri. „Poate m-am exprimat eu greșit”

Cum a acoperit Ministerul Educației „circulara 666 cu un ORDIN care NU EXISTA duminică, deși ar fi fost semnat vineri. „Poate m-am exprimat eu greșit
Publicat: 11/01/2017, 13:12

Vineri, 6 ianuarie, ministrul Educației, Pavel Năstase, și-a pus semnătura, alături de secretarul de stat Liviu Pop, pe o notă în care dă mână liberă inspectoratelor de a-i repune în posturi pe directorii și directorii adjuncți de școli care nu au promovat concursul sau care nu s-au prezentat la testare. Situația este valabilă pentru numirile prin detașare în interesul învățământului, în cazurile în care până acum nu s-au emis decizii în acest sens. Nota a fost semnată exact în ziua când expira termenul pentru numirile pentru posturile neocupate din învățământ. Potrivit metodologiei adoptate prin ordinul 5080/2016 de fostul ministru Mircea Dumitru, repunerea în funcție era interzisă numirea persoanelor care până la data organizării concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct și nu au participat la concurs sau au fost respinse. Nota prevede tocmai o derogare de la această prevedere.

Contactat duminică de gândul, secretarul de stat în Ministerul Educației, Liviu Pop, a susținut însă că situația era una de criză și trebuia găsită o soluție de vineri până luni ca posturile să fie ocupate. Întrebat de ce nu s-a emis un ordin de ministru, Pop a declarat că va veni și acesta luni, însă o zi era prea puțin pentru toate modificările care trebuie făcute.

Posibil ca luni să se emită un ordin de ministru în acest sens. Legea educației fiind modificată, mai sunt și alte lucruri care trebuie modificate prin ordin de ministru. A face într-o zi un ordin de ministru cu toate articolele care trebuie modificate, în baza unor legi care s-au modificat de Parlament însemna foarte mult timp. Cred că ăsta a fost motivul pentru care, pentru început, s-a dat această notă, urmând, cred eu, ca luni să fie și un ordin de ministru în acest sens. (…)Cert e că vineri, când am preluat mandatul, 666 de unități școlare nu aveau directori sau directori adjuncți. În condițiile în care luni încep cursurile, trebuia găsită o soluție, de vineri până luni, de a acoperi acoperi 666 de unități școlare. Vă întreb, dacă sunteți mamă și aveți copil și merge la școală și nu știți cine conduce școala luni nu știu dacă e chiar bine”, a declarat Pop, duminică, pentrugândul.

Contactat marți, de gândul, secretarul de stat are o altă variantă, susținând că, de fapt, ordinul a fost semnat de vineri.

„L-am semnat, nu știu când l-am înregistrat la registratură, chiar nu m-am uitat la dată. S-a semnat vineri, dar nu s-au făcut toate modificările și s-a dat varianta cu acest articol către Monitorul Oficial. (…) Noi ne așteptam ca vineri să se publice în Monitorul Oficial, am înțeles că nu se putea publica decât luni. Asta înseamnă că se dă când se publică în Monitorul Oficial. (…) De aceea nu s-a dat în notă ordin că până nu se publică în Monitorul Oficial nu există. Ordin da înseamnă când e în Monitorul Oficial, nu când îl semnez eu la birou”, a declarat Liviu Pop.

Întrebat de ce nu a precizat duminică, când a fost contactat, că ordinul este semnat, dar nu e publicat în Monitorul Oficial, deși întrebarea gândul a fost explicită: de ce nu s-a emis un ordin de ministru și s-a dat o notă?, secretarul de stat a răspuns: „Poate m-am exprimat eu greșit, îmi cer scuze”.

La rândul său, ministrul Educației, Pavel Năstase, susține că ordinul a plecat vineri la Monitorul Oficial, dar nu a fost publicat decât luni. Cu toate acestea, surse din minister au declarat pentru gândul că ordinul ar fi plecat la Monitorul Oficial abia luni, când a și fost publicat.

„Ordinul a fost trimis vineri, dar s-a publicat în Monitorul Oficial ieri. A fost weekendul, în plus și ei sunt aglomerați acolo și nu pot publica chiar imediat ceea ce primesc. El a fost discutat cu inspectorii generali și după aceea a fost promovat ca ordin de ministru și a fost înregistrat cu data de vineri aici, la noi și a fost trimis apoi la Monitor și Monitorul Oficial l-a publicat ieri. Iar inspectorii generali au dat aceste decizii de ocupare a funcțiilor vacante ieri, pentru că nici ei nu aveau timp în weekend să convoace consilii de administrație, consilii profesorale”, a declarat Năstase.

Turcan: „Ilegalități în cascadă la Ministerul pesedizat al Educației”

Președintele interimar al PNL Raluca Turcan a cerut tragerea la răspundere penală a responsabililor de la Ministerul Educației pentru situația creată odată cu transmiterea circularei și apoi a ordinului de ministru. Turcan a afirmat că PSD a acoperit o ilegalitate cu o altă ilegalitate, publicând un Ordin de Ministru antedatat.

„Am atras atenția că au făcut o ilegalitate. Au știut că fac o ilegalitate. Acum au acoperit o ilegalitate cu o altă ilegalitate. PSD trebuie să răspundă de ce Ministerul Educației a transmis către toate inspectoratele nota nr. 24187 din 6.01.2017, în loc să trimită Ordinul de Ministru? Răspunsul este foarte simplu: vineri, 6 ianuarie 2017, nu a existat un Ordin de Ministru! La trei zile, după ce i-am avertizat de ilegalitate, au publicat un Ordin de Ministru antedatat!”, susține Turcan.

Autoritățile statului ar trebui să se sesizeze, iar vinovații să răspundă penal, mai spune Turcan.

„Așadar, ministrul PSD a antedatat un act doar pentru a-și ascunde sfidarea la adresa legii în vigoare. Autoritățile statului ar trebui să se autosesizeze, iar vinovații să răspundă penal”, a conchis liderul PNL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au...
Anxietatea și depresia, provocate de un obicei banal. Poate fi evitat zilnic
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu