Creșele din toată țara SE ÎNCHID în luna august. Bonele și creșele private, alternative pentru CINE NU ARE BUNICI

Publicat: 28/07/2018, 11:03
Actualizat: 26/03/2019, 17:18

Galați

În Galați este criză de locuri la creșă, iar singurele două instituții de profil din oraș funcționează la capacitate maximă pe perioada verii și nu pot prelua numărul mare de cereri. În prezent, pe listele de așteptare pentru înscriere sunt 126 de copii.

„Pentru creșa din Țiglina 1 avem în așteptare în jur de 70 de cereri. Creșa nr 1 care se afla în Micro 19 are o capacitare de 90 de locuri și avem un număr de 56 de cereri în așteptare. Cei care rămân pe lista de rezervă, cum se eliberează locuri sau cum merg spre grădință, cei care împlinesc vârsta vor ocupa locurile imediat, pentru ceilalți, pe măsura eliberării locurilor”, a declarat directorul Centrului Financiar Creșă, Luminița Olaru.

Din cauza numărului mare de solicitări, conducerea celor două creșe din Galați a introdus noi reguli la înscriere, iar în paralel, autoritățile încearcă să rezolve problema numărului în scădere al salariaților din sistem.

„Având în vedere numărul mare de solicitări și capacitatea redusă a celor două centre, avem o procedură începând din acest an. Constă în depunerea unei cereri, vom avea în vedere un punctaj, iar admiterea se va face în funcție de punctajul obținut și de ordinea depunerii cererii de înscriere. Avem avizate posturile și le scoatem la concurs acum și sperăm să avem și personal suficient. Avem patru îngrijitoare la grupă și o educatoare și avem în jur de 18-20 copii la grupă, cam asta este media”, explică Luminița Olaru.

De ani de zile, autoritățile locale vorbesc despre necesitatea construirii unor noi creșe, dar niciun proiect nu a fost lansat, motiv pentru care părinții caută soluții în mediul privat chiar acestea sunt mult mai scumpe.

Pentru o lună la creșa de stat din Galați se percepe o taxă de 110 de lei, în timp ce la unitățile private părinții plătesc cel puțin 1.000 de lei.

„Este foarte scumpă creșa la privat. Am fost nevoiți să apelăm la această variantă, la stat ni s-a spus că trebuie să așteptăm. Nu aveam cum să așteptăm, am fost nevoiți să facem rost de bani. Recent tarifele au crescut, nu cred că există în oraș sub o mie de lei pe lună. Dacă mai luăm în calcul și opționalele care se plătesc separat, ajungem la cel puțin 1.500 lunar. Oricum, grădinițele private care au grupe bebe și primesc copii de un an, chiar mai mici, sunt supraglomerate. Costă foarte mult, dar oamenii sunt obligați, au locuri de muncă, nu au bunici în preajmă, sunt multe situații”, a spus tatăl unui copil înscris la o creșă privată.

Înainte de 1990, în orașul Galați funcționau 36 creșe care s-au închis pe rând în primii ani după Revoluție.

creșă în Galați

Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca există 15 creșe, unde pot merge 1.142 de copii. Vara, însă, toate se închid timp de o lună, pentru curățenie și dezinsecție, iar părinții trebuie să găsească alternative: fie să plece cu cei mici în concediu, fie să îi lase la bunici, să angajeze o bonă sau să găsească o creșă private, de multe ori prețul fiind de câteva ori mai mare decât plătesc pentru una de stat.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat corespondentului Mediafax că, în situații speciale, dovedite prin motivarea angajatorului sau situații de boală a părinților dovedite prin acte medicale, se poate aproba transferul temporar al copiilor dintr-o creșă în alta, cu avizul creșei primitoare și în limita locurilor disponibile.

„Conform HG nr. 1252/2012 este prevăzută închiderea temporară a creșelor cu informarea părinților cel mult 30 zile pe an pentru curățenie, reparații și dezinsecție. Informarea s-a făcut în luna noiembrie 2017 astfel încât părinții să-și poată planifica din timp perioada de concediu. Pe perioada în care cele 15 creșe sunt închise conform programului afișat, alternativ în lunile iulie și august, nu se poate asigura transferul temporar al copiilor între unități, deoarece locurile sunt ocupate de copiii care frecventează creșele respective. În situații speciale, dovedite prin motivarea angajatorului sau în situații de boală a părinților, dovedite prin acte medicale, într-un număr limitat de cazuri și în funcție de numărul de copii care frecventează unitățile deschise în luna respectivă, se poate aproba transferul temporar al copiilor cu avizul creșei primitoare și în limita locurilor disponibile”, au spus sursele citate.

Din cele 15 creșe din Cluj-Napoca, șapte sunt închise în luna iulie, iar opt în luna august.

„Am o fetiță de 3 ani, noi ne luăm concediu vara doar două săptămâni, în luna august, or grădinița se închide o lună. Două săptămâni suntem descoperiți. Anul trecut am fost nevoiți să angajăm o bonă pentru această perioadă, care ne-a costat cât taxa pe mai bine de jumătate de an la creșa de la stat”, a spus Adina, o mămică din Cluj-Napoca.

Cele mai mari creșe din municipiu, „Micul Cercetaș” și „Casa Spiridușilor”, au o capacitate de câte 140 de locuri, prima fiind închisă în luna iulie, iar cealaltă în august.

cresă în galați

Iași

În Iași, pentru 408 locuri sunt peste 720 de cereri, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre copii nu vor avea cum să fie primiți în creșe.

Șeful Direcției Creșe din cadrul Primăriei Iași, Mihaela Ghioca, a declarat corespondentului Mediafax, că în sezonul estival toate creșele de stat sunt închise pe rând, vreme de o lună și jumătate, astfel că părinții trebuie să găsească variante pentru a suplini lipsa îngrijitorilor specializați.

„Începând cu data de 1 iulie, toate unitățile din subordinea Direcției Creșe sunt închise, prin rotație, pentru igienizare și reparații. Am mai plimbat copii de la o creșă la alta, până s-au închis toate. Începând de pe data de 1 august sunt închise toate creșele de stat din Iași. Creșele care au fost închise pe 1 iulie se vor redeschide în jurul datei de 20 august, restul – la aproximativ o lună și jumătate de la închidere”, a spus Ghioca.

Conform acesteia, în perioada estivală se realizează lucrări de curățenie și igienizare, iar personalul angajat pleacă în concediu.

„Pe lângă aceste lucrări, personalul trebuie să își ia concediul de odihnă, pentru că la alte dăți nu are cum să facă acest lucru. Noi nu avem vacanțe, precum școlile”, a adăugat Ghioca.

Întrebată ce opțiuni au părinții ieșeni pentru a-și lăsa copiii în perioada verii, Ghioca a răspuns că există „la variante ajutătoare”.

„Părinții pot apela la variante ajutătoare, precum bone, bunici, știu și eu?! Sunt și creșe particulare, pentru cei care își permit”, a spus șefa Direcției Creșe Iași.

creșă în Galați

Ploiești

Numărul solicitărilor pentru creșele din Ploiești este de aproape trei ori mai mare decât numărul de locuri disponibile. Acum sunt deschise toate cele șase creșe, dar din luna august se vor închide pentru reparații și igienizări.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a declarat corespondentului Mediafax, că există 340 de locuri în aceste unități, dar sunt înregistrate 830 de solicitări.

„Numărul solicitărilor este mare. Lipsa creșelor este o problemă. Avem în vedere și suntem în discuții ca de anul viitor școlar, în două grădinițe, să funcționeze și creșe.”, a declarat Dobre.

Întrebat ce fac părinții în luna august când creșele sunt închise, primarul Ploieștiului a invocat legea creșelor, care prevede ca personalul angajat trebuie să aibă 30 de zile lucrătoare de concediu, timp în care micuții pot sta la bunici sau să plece cu părinții în concediu.

„Din experiența anilor trecuți, cei mai mulți părinți pleacă în concediu în august. Cum legea creșelor prevede ca personalul să aibă 30 de zile lucrătoare de concediu, atunci angajații beneficiază de acest drept în august când se fac și lucrările de reparații, modernizare sau igienizare. Pentru că și acestea trebuie făcute. Micuții merg la bunici”, a mai spus Dobre.

O altă variantă ar fi ca părinții să-i ducă pe micuți la creșele private, unde tarifele sunt cuprinse între 900 și 1200 de lei, în funcție de programul ales.

creșă

Sibiu

La Sibiu, în cele opt creșe sunt 382 de locuri și niciun loc liber. Șapte dintre ele se închid în august și doar una este închisă în luna iulie, potrivit Primăriei Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a declarat că toate creșele din Sibiu sunt ocupate la capacitate maximă, motiv pentru care se iau măsuri pentru a suplimenta numărul de locuri.

„Creșele sunt ocupate la capacitate maximă (…). Creșa nr. 7 este închisă în luna iulie, restul creșelor fiind închise în luna august. Creșele își pot întrerupe funcționarea pe o perioadă de 30 de zile de vacanță pe timpul verii, precum și în perioada sărbătorilor legale. Suplimentarea numărului de locuri în creșe este în atenția Primăriei Sibiu. În acest sens Primăria a depus proiecte pentru obținerea de fonduri europene în vederea construcției a două creșe, una în cartierul Țiglari pe strada Constructorilor și una în cartierul Ștrand, pe strada Hațegului”, a spus Mirela Gligore.

Potrivit studiilor de fezabilitate, cele două creșe ar oferi încă aproximativ 200 de locuri. Cele două investiții se ridică la o valoare estimată de 6,8 milioane de lei, proiectele parcurgând în prezent perioada de evaluare.

Până când creșele se vor construi, pe peroada verii, în care creșele de stat existente vor fi închise, părinții copiilor pot apela la bone, care cer, pentru patru ore, circa 800 de lei, cam cât minimul pentru opt ore pe care i-ar plăti părinții pentru o creșă privată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cătălin Dobrescu ar fi vrut luni la rând să se împace cu Oana Radu: "După...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?