Contraziceri între inspectorii care au făcut controlul la DNA, după criticile lui Kovesi

Contraziceri între inspectorii care au făcut controlul la DNA, după criticile lui Kovesi
Publicat: 13/10/2017, 19:54

Un răspuns la obiecțiunile DNA este semnat de inspectorii Monica Pleșa și Mihaela Hitruc.

„Conducerea DNA face considerații de ordin personal cu privire la activitatea inspectorilor care au verificat Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aspect care excede atribuțiilor procurorului șef al unei direcții din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. În ceea ce privește referatul întocmit de către procurorul .., apreciem că acesta conține o serie de observații personale, strict subiective, aparținând unui procuror a cărui activitate a fost verificată”, se arată în documentul asumat de aceștia.

De asemenea, inspectorii susțin că o parte a echipei a fost împiedicată să facă verificări, „impunându-se limite ale verificărilor chiar de către conducătorul unității verificate”, precizând că „diferența de tratament a procurorului șef direcție cu privire la inspectorii judiciari care au efectuat verificările a fost vizibilă chiar din primele zile ale acestuia.”

„În fiecare zi din cele 6 saptămâni, cu 2 sau 3 excepții, procurorul șef direcție a venit în sala în care în care își desfășurau activitatea toți inspectorii judiciari, a ocupat un loc, invariabil, între inspectorii judiciari Rădescu Elena și Prisăcariu Cornelia Irina, purtând cu aceștia discuții circa 2 ore, zilnic, câteodată în șoaptă, câteodată pe un ton normal”, mai arată aceștia.

Monica Pleșea și Mihaela Hitruc își mențin afirmațiile potrivit cărora tonul folosit în discuțiile cu ele de procurorul șef al DNA era „ușor amenințător”.

„Discuțiile purtate de către procurorul șef direcție cu inspectorii judiciari Monica Pleșea și Mihaela Hitruc au vizat, în general, solicitări ale acestora din urmă, care nu îi erau adresate în mod direct, ci conducerii Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, și pe care de dezaproba, manifestând acest lucru prin critici la adresa inspectorilor. Tonul folosit nu a fost nepoliticos, dar a fost imperativ, autoritar și ușor amenințător. Invariabil, după aceste episoade, procurorul șef direcție se așeza lângă inspectorii Rădescu Elena și Prisacariu Cornelia Irina, cu care purta discuții amicale”, spun cele două.

„În a doua zi a controlului, folosind tonul anterior descris, și fără o abordare prealabilă a subiectului, procurorul șef direcție a solicitat ca inspectorii judiciari să nu poarte discuții cu procurorii care nu își mai desfășoară activitatea în cadrul DNA, în caz contrar va contesta tot controlul. Cererea a mai fost reiterată, în aceeași manieră, și la data de 10.08.2017, în prezența mai multor persoane, urmărindu-se, ca și consecință, denaturarea concluziilor controlului pe segmentul Comunicare. În aceste condiții, era firesc ca inspectorii să procedeze la intervievarea procurorilor în sediul Inspecției Judiciar”, mai precizează inspectorii.

În obiecțiuni, DNA a precizat că șeful instituției a primit o caracterizare din cărțile de management, inspectorii precizând că este „o încadrare a unui comportament al unui conducător de instituție, perceput în mod direct, într-un tipar studiat și reținut în procesul complex reprezentat de învățarea materiei”. „

„Dacă, totuși, se insistă, în opinia conform căreia frazele ar fi fost copiate, considerăm că, în cuprinsul vast al raportului, acestea se încadrează mult sub pragul general acceptat de 4%”, se mai arată în documente.

Într-un alt răspuns, dat de această dată de Sanda Mateș, procurorul susține că în ceea ce privește Secția judiciară a DNA, independența procurorului a fost încălcată, aspecte constatate după audierea mai multor procurori care și-au desfășurat activitatea la respectiva secție.

Secția judiciară este formată din procurorii care participă la ședințele de judecată.

În ceea ce privește „un mod pătimaș în care ar acționa procurorii care activează la Curtea de Apel București referitor la formularea unor cereri de recuzare a judecătorilor, facem mențiunea că urmare a discuțiilor purtate cu judecătorii cu funcții de conducere din cadrul acestei instanțe, sub rezerva confidențialității, expresiile reținute aparțin acestora, fiind citate ca atare”, precizează Mateș.

Referitor la Secția Resurse Umane, procurorul își menține opinia potrivit căreia ar exista deficiențe „vizând crearea unei aparențe a lipsei de imparțialitate privind constituirea comisiei de realizare a interviului candidaților pentru numirea în funcția de procuror în cadrul DNA care a avut ca președinte tot pe procurorul șef al DNA prin autodesemnare.”

„În opinia noastră, din comisiile de interviu trebuie să facă parte un număr de trei procurori (dar nu și procurorul șef direcție ce are un statut special, acesta fiind și emitentul ordinului) și nu doar 2 procurori și un judecător, în persoana consilierului șefului Direcției Naționale Anticorupție, din comisie mai putând face parte și specialiști în psihilogie, resurse umane și alte domenii”, arată Mateș, precizând că, potrivit legii, ar trebui ca verificările interne la DNA ar trebui să se facă de procurori și „nu prin desemnarea unui judecătoar urmare emiterii unor ordine cu caracter intern”

Inspectorii își recunosc greșeala privind numele site-ului instituției.

Într-un alt răspuns la criticile DNA, formulat de inspectorii Elena Rădescu, Cornelia Priscăcariu și Mihaela Focică, aceștia susțin că este întemeiată critica șefei DNA potrivit căreia Raportul nu este unul unitar.

„Coordonatorul echipei a stabiilit structura finală a raportului de control prin redactarea în cadrul fiecărui capitol a structurii stabilite prin ordinul nr 17/03.07.2017. Această structură a fost comunicată fiecarei echipe de inspectori dar inspectorii judiciari Monica Pleșea, Hitruc Mihaela și Mateș Sanda nu au respectat structura capitelelor, astfel că prin alipirea lor s-a creat un raport neunitar”, explică cei trei procurori.

Inspectorii au explicat în document cum au apărut neînțelegerile.

„Deși la data de 15.09.2017 am predat controlul cu opinie separată în care am menționat că în cuprinsul acestuia nu pot fi menționate aspecte privind sincopa în comunicarea dintre membrii echipei de control a activității DNA, cu ocazia avizării, directorul Direcției de Inspecție Judiciară pentru procurorui sa rezumat la a ignora această opinie, determinând astfel transmiterea aestuia într-o formă neunitară. Ba mai mult, cu ocazia avizării directorului Direcției de IJ pentru procurori a formulat propriile observații asupra constatărilor inspectorilor accentuând astfel aspectul neunitar al actului de control”, spun cei trei.

Într-un alt act, directorul Direcției de Inspectie pentru Procurori, Adriana Pampu Romanescu, a explicat că opiniile contrare urmează a fi armonizate încât să fie prezentat un punct de vedere unitar.

Cele patru documente sunt răspunsuri la obiecțiunile formulate de DNA privind raportul controlului care s-a desfășurat la unitatea de parchet. Astfel, atât obiecțiunile DNA cât și răspunsurile inspectori sunt diferite de raportul de control. Acestea acte au fost transmite CSM, unde vor fi analizate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani