no author
Mircea Olteanu
106 vizualizări 7 dec 2017

"Comisia a deschis astăzi o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, pentru transpunerea şi punerea în aplicare incorecte a anumitor dispoziţii privind respingerea cererilor de permise de şedere şi obligaţia de a justifica motivele de refuz, impuse în cadrul directivelor UE privind migraţia legală. Directivele în cauză sunt Directiva privind reîntregirea familiei (Directiva 2003/86/CE), Directiva privind studenţii (Directiva 2004/114/CE), Directiva privind cercetătorii (Directiva 2005/71/CE), Directiva privind cartea albastră (Directiva 2009/50/CE) şi Directiva privind permisul unic (Directiva 2011/98/UE)", potrivit instituţiei europene.

Comisia Europeană a precizat că România are la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate.

 

 

Citește și: