Comisia de anchetă a alegerilor îi cere lui Toader să o sancționeze pe Kovesi. Ce scrie în scrisoarea de cinci pagini trimisă ministrului Justiției. DOCUMENT

Comisia de anchetă a alegerilor îi cere lui Toader să o sancționeze pe Kovesi. Ce scrie în scrisoarea de cinci pagini trimisă ministrului Justiției. DOCUMENT
Publicat: 20/11/2017, 18:47

În scrisoarea semnată de către președintele comisiei, deputatul Oana Florea (PSD), este prezentat istoricul invitațiilor adresate către procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta la audieri, precum și refuzul repetat al acesteia, prin intermediul mai multor scrisori trimise la comisie.

În condițiile în care disputa a fost soluționată printr-o decizie a CCR, iar Kovesi a refuzat din nou să se prezinte, Oana Florea o acuză pe Kovesi că încalcă în mod deliberat o decizie Curții Constituționale, fapt care este, pentru magistrați, o abatere disciplinară.

„Considerăm că, prin refuzul de a se prezenta în fața comisiei parlamentare de anchetă, comisie desemnată de către Parlamentul României în cadrul funcției sale de control, doamna Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a încălcat jurământul prevăzut de Constituție și a încălcat dispozițiile Deciziei CCR 611/2017, săvârșind abatere disciplinară , potrivit dispozițiilor Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor (…) Pe cale de consecință, vă solicităm să dispuneți măsurile pe care le considerați necesare în această situație”, se arată în scrisoarea trimisă lui Tudorel Toader.

În sprijinul acestor acuzații, Comisia reia o parte din motivarea Curții Constituționale la Decizia 611/2017, despre care Florea consideră că „stabilește obligativitatea persoanei care ocupă o funcție de conducere într-o autoritate a statului român” de a se prezenta în fața unei comisii parlamentare.

Lui Tudorel Toader i se cere să ia măsuri în acest caz întrucât Statutul magistraților prevede că ministrul Justiției exercită controlul asupra procurorilor și tot ministrul propune un candidat pentru postul de procuror-șef al DNA. Este amintit și jurământul pe care îl depun procurorii la intrarea în magistratură, anume de a respecta Constituția și legile țării, precum și prevederea legală potrivit căreia nerespectarea deciziilor CCR de către un magistrat se consideră abatere disciplinară.

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a răspuns, pe 14 noiembrie, invitației comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, spunând că nu deține date sau documente care să ajute la clarificarea situației și lăsând de înțeles că prezența sa la comisie nu are obiect.

„În legătură cu adresa dumneavoastră nr. 4c-30/139 din data de 13 noiembrie 2017, reiterez convingerea că obiectul de activitate al comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezindențial constată în >. Sens în care vă aduc la cunoștință că nu dețin >” se arată în adresa transmisă comisiei de Laura Codruța Kovesi.

A doua zi după răspunul lui Kovesi, Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 a decis, prin vot, la propunerea lui Liviu Pleșoianu (PSD), să trimită o scrisoare ministrului Justiției, privind refuzul lui Kovesi.

„Nu este vorba despre comisia noastră de anchetă, ci vorbim despre un principiu, despre autoritatea și suveranitatea Parlamentului și despre faptul că avem o decizie CCR fără echivoc. Legea spune că ministrul Justiției exercită controlul ierarhic asupra procurorilor. Totodată avem în legea 303 articolul 99 litera ș, care vorbește despre nerespectarea deciziilor CCR și a hotărârilor ICCJ, pe asta se va baza adresa noastră către ministrul Justiției. Așa cum spune și CCR noi nu putem nici să stabilim sancțiuni, ci doar să expunem o situație de fapt, decizia finală îi aparține ministrului Justiției”, a declarat președintele Comisiei pentru ancheta alegerilor prezidențiale din 2009, deputatul PSD Oana Florea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”