Cererea de extrădare a lui Ghiță a ajuns la Curtea Supremă din Belgrad

Cererea de extrădare a lui Ghiță a ajuns la Curtea Supremă din Belgrad
Publicat: 28/04/2017, 12:21
Actualizat: 29/04/2017, 04:58

„Ministerul Justiției a trimis cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță Curții Supreme din Belgrad. Nu există un timp specific (în care extrădarea poate avea loc -n.r.). Potrivit legii, o persoană poate sta în detenție în vederea extrădării până la o perioadă de un an”, se arată într-un răspuns al Ministerului sârb de Justiție, la solicitarea agenției de presă MEDIAFAX.

După decizia Curții Supreme, Ministerul Justiției din Serbia va avea răspunsul final în ceea ce privește aprobarea extrădării lui Sebastian Ghiță, a precizat joi, pentru MEDIAFAX, tot Ministerul Justiției din Serbia.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi, că instituția pe care o conduce a trimis întreaga documentație privind extrădarea lui Sebastian Ghiță la Ministerul Justiției din Serbia.

„Este o procedura uzuală (solicitarea de prelungire a termenului -n.r.). Există un articol în tratat care prevede posibilitatea prelungirii de la 18 la 40 de zile, în ideea de a preveni posibilitatea ieșirii din termen și eliberarea celor aflați în situația respectivă. O măsură de precauție (…). Noi am trimis întreaga documentație la Ministerul Justiției din Serbia, are 475 de pagini, a fost tradusă în timp cu un efort foarte susținut și a fost înregistrată la Ministerul Justiției din Serbia. Din acest moment, de ieri de la 13:30, Ministerul Justiției din România și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Judecătorii Curții Supreme de Justiție din Serbia au extins, miercuri, cu 40 de zile, la cererea României, termenul limită pentru trimiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiță, a declarat Bojana Stankovici, purtătorul de cuvânt al instanței, citată de agenția Tanjug.

Procurorii DNA Ploiești au cerut, miercuri, două noi mandate de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, cererile fiind trimise Tribunalului Prahova și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit reprezentanților DNA Ploiești, cererea de arestare preventivă trimisă către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost făcută în dosarul cumnatului fostului premier Victor Ponta, Iulian Herțanu,în care omul de afaceri este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat. Către Tribunalul Prahova, procurorii anticorupție au trimis cererea de arestare preventivă pentru Sebastian Ghiță în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani. Potrivit DNA, Ghiță i-ar fi dat fostului premier Victor Ponta 220.000 de euro pentru a-i asigura un loc eligibil la alegerile din 2012, iar banii ar fi fost folosiți pentru organizarea unei vizite în România a fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair.

Dosarele în care procurorii au cerut miercuri arestare preventivă erau singurele în care Sebastian Ghiță nu avea cereri sau mandate de acest fel.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?