Cei 10.000 de kilometri de autostradă pe care i-ar fi avut România, dacă politicienii s-ar fi ținut de cuvânt

Cei 10.000 de kilometri de autostradă pe care i-ar fi avut România, dacă politicienii s-ar fi ținut de cuvânt
Publicat: 15/07/2017, 13:13

În topul promisiunilor referitoare la autostrăzi, primul este Relu Fenechiu (ministru al Transporturilor în perioada decembrie 2012 – iulie 2013), cu ai săi 4.000 de kilometri. Relu Fenechiu este urmat de Dan Șova (ministru în perioada martie-iunie 2014), cu 2.020 de kilometri, și de o serie de alți miniștri și oficiali care au oscilat în jurul cifrei de 1.000 de kilometri.

Estimările oficiale privind construcția de autostrăzi au început cu „indicațiile prețioase” lansate, la vremea lui, de Nicolae Ceaușescu, în „lumina” cărora IPTANA (Institutul de Proiectări Transporturi Auto, Navale și Aeriene) a realizat un studiu pentru 3.600 de kilometri. Aceștia urmau să fie construiți în trei etape: I cu 20 de kilometri (până în anul 2006), apoi II cu 636 de kilometri (anii 2006-2015) și III cu 2.600 de kilometri (după anul 2015).

Primul care s-a remarcat, în perioada postdecembristă cu o declarație memorabilă pe tema infrastructurii a fost Traian Băsescu (ministrul Transporturilor în perioada aprilie 1991 – noiembrie 1992), care a spus că „România nu are nevoie de autostrăzi”. Apoi, ca președinte al României, a declarat – în martie 2009 – „vă garantez că peste doi ani România va avea 700 de kilometri de autostradă”, recomandând Guvernului să construiască respectivele șosele „din fonduri europene, nu prin parteneriat public-privat”.

Un alt moment important în cronologia promisiunilor a fost adoptarea, în 1999, a primului Master Plan de Transporturi, în care se preconizau 1.736 de kilometri noi de autostrăzi până în 2015. Principalele tronsoane prevăzute în acel document erau București-Pitești (96 km), București-Fetești-Cernavodă (151 km), Centura București Sud (46 km), Centura București Nord (50 km), apoi București-Ploiești (70 km), Ploiești-Comarnic (36 km), Comarnic-Brașov (65 km), (Borș – Oradea – Cluj-Napoca – Târgu Mureș – Brașov (care avea să devină, după 2004, cel mai controversat proiect, 422 km în acel Master Plan, respectiv 415 km în proiectele ulterioare), Pitești-Sibiu (150 km), Sibiu-Lugoj (210 km), Lugoj-Nădlac (130 km), Ploiești-Albița (310 km).

Continuând „tradiția” promisiunilor, în 2008 a apărut o platformă electorală a PSD din care rezultau 1.000 de kilometri de autostrăzi noi până în 2012. Social-democrații susțineau, atunci, că vor realiza partea românească a Coridorului IV Paneuropean (București-Nădlac), Autostrada București-Brașov și Autostrada Transilvania (Brașov-Borș, al cărei șantier fusese deschis în 2004). Ca noutăți, PSD promitea deschiderea lucrărilor la Autostrada Moldovei (București-Iași-Suceava) și la Autostrada Sud, al cărei traseu urma să fie București-Alexandria-Slatina-Craiova-Târgu Jiu.

Anca Boagiu, ministru al Transporturilor în perioada noiembrie 2010 – februarie 2012, a lansat una dintre cele mai modeste promisiuni, cu puțin peste 500 de kilometri de autostrăzi noi până în anul 2013 (declarația fiind făcută în 2010, la audierile pentru validarea mandatului). De remarcat că șeful ei pe linie de partid și de Guvern, Emil Boc, promisese într-un interviu 800 de kilometri noi de autostradă.

Mai târziu, în 2013, liberalul Relu Fenechiu – care avea să devină și ministru al Transporturilor – a lansat un fel de bombă mediatică, trasând nu mai puțin de 4.000 de kilometri de autostrăzi noi. „De 20 de ani ne plângem că România nu are autostrăzi. De 12 ani, eu studiez cum s-ar putea face autostrăzi în România. Cred că am găsit o soluție fezabilă, o soluție care are și o programare eficientă, dar și surse financiare – e vorba de construirea unei rețele de 4.000 de kilometri de autostradă până în 2027 printr-un parteneriat public-privat la care Guvernul asigură plățile de disponibilitate”, a spus Fenechiu, în 2013. Apoi, la audierile pentru validare ca ministru, Relu Fenechiu a detaliat: „Pentru a avea o rețea de infrastructură rutieră, rapidă, corectă, noi trebuie să ajungem la 300 kilometri de autostradă pe an. Dacă noi am face acești 300 de kilometri pe an, am putea ajunge până în 2020 să avem vreo 2.500 km de autostradă, ceea ce ar fi OK”.

Anul 2014 a fost, de departe, cel mai bogat în promisiuni privind autostrăzile, în contextul în care tocmai se atribuise proiectul Comarnic-Brașov. Într-o ședință de Guvern din ianuarie 2014, premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, că în aprilie „trebuie să se urce pe excavator sau pe buldozer” pentru a începe lucrările la viitoarea autostradă. „Mâine avem întâlnirea cu câstigătorii procedurii privind Comarnic-Brașov și sper că în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Șova, nu știu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizam acest proiect”, a spus Victor Ponta în ședința din 15 ianuarie 2014 a Guvernului. Replica a venit cu trei luni mai târziu: în aprilie 2014, Dan Șova – în calitate de ministru al Transporturilor – a afirmat că până în 2020 România va avea 2.020 de kilometri de autostradă, iar până la finele lui 2014 an vor fi în lucru nu mai puțin de 651 de kilometri. Dan Șova a lansat această promisiune în cadrul „Infrastructure Business Summit”, organizat la Parlament, iar pe holurile Casei Poporului au fost agățate diverse hărți cu imagini privind viitoarele autostrăzi.

Tot în 2014, a ieșit la rampă Ioan Rus (ministru al Transporturilor în perioada iunie 2014 – iulie 2015), anunțând 250 de kilometri noi de autostradă în 2015-2016. „Rețeaua autostrăzilor din România, care totalizează 700 de kilometri în prezent, va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an și cu 200 de kilometri în 2016. În 2016, cu siguranță finalizăm și vom putea circula pe Sibiu-Nădlac, pe Cluj-Borș, cu o excepție între Mihăiești și Suplacu de Barcău, care ar putea fi finalizată în 2017, pe Cluj-Târgu Mureș, Târgu Mureș-Făgăraș, Sibiu-Făgăraș, Făgăraș-Brașov în situația în care vom fi extraordinar de activi, dacă nu în 2017. Cu certitudine vor fi încă 250 de kilometri de autostradă în 2016″, a anunțat Ioan Rus, în 2014. Desigur, el nu avea de unde să știe, atunci, că exact în perioada la care se referea, 2015-2016, numărul de kilometri de autostradă urma să scadă, nu să crească, aceasta fiind o premieră în istoria infrastructurii. Concret, din cauza surpării pe tronsonul Cunța-Săliște, în 2015 am avut mai puțini kilometri decât în 2014, iar în 2016 nu a fost finalizat niciun kilometru nou de autostradă.

După Ioan Rus a venit la Ministerul Transporturilor, în 2015, Iulian Matache, care a declarat într-un interviu că în următorii cinci ani – deci până în 2020 – vor fi dați în folosință aproape 1.000 de kilometri de autostradă. „Până la sfârșitul anului 2020, ar urma să se finalizeze mai multe proiecte de autostradă, printre care Pitești-Sibiu (117 km), Târgu Neamț – Iași – Ungheni (135 km), Comarnic-Brașov (58 km), Sibiu-Brașov (120 km), Suplacu de Barcău – Borș, cu ramură spre Oradea (74 km), Nădășelu – Suplacu de Barcău (93 km) și Pitești – Craiova (124 km). Lungimea proiectelor finalizate până în 2020 va fi de 946 kilometri”, a spus Iulian Matache.

După Iulian Matache, la Transporturi a venit Dan Costescu. El a spus, în februarie 2016, că până la sfârșitul acelui an ar putea fi predați aproximativ 80 de kilometri de autostradă de pe sectoarele Sebeș-Turda, Lugoj-Deva și București-Ploiești, urmând ca „undeva, la sfârșitul anului”, să poată fi predați, în total, între 75 și 80 și ceva de kilometri de autostradă.

După Iulian Matache a venit tehnocratul Sorin Bușe, care nu s-a lăsat mai prejos: „România va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostradă în 2018, iar numărul de kilometri de autostradă deschiși circulației în 2017 va fi de cel mult 150. În 2017 vom deschide circulației 150 de kilometri, din care 117 kilometri sunt în stadiu avansat”. Potrivit datelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prezentate de Sorin Bușe, în 2016 și 2017 existau „mari șanse” să fie finalizate lucrările la 260 de kilometri de autostradă, iar România putea depăși 1.000 de kilometri de autostradă chiar în 2017.

În fine, a venit și anul 2017, cu ministrul Răzvan Cuc la Transporturi și noi proiecte de autostrăzi gata să fie lansate. La validarea din ianuarie, în Parlament, Răzvan Cuc a spus că în acest an vor fi gata 90 de kilometri de autostradă, iar ca lansări în licitare vor fi alți 600 de kilometri. Ulterior, în iunie, Răzvan Cuc – secondat de noul premier Mihai Tudose – a spus că se lansează 800 de kilometri noi de autostradă. Între timp, chiar au fost lansate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) loturile 1 și 5 din Sibiu-Pitești, Autostrada Craiova-Pitești și Centura de Sud a Capitalei, ca și o serie de drumuri-expres.

La zi, însă, tocmai s-a anunțat, vineri, că o porțiune de 70 de metri din terasamentul tronsonului Lugoj-Deva s-a surpat, iar administratorul infrastructurii rutiere, CNAIR, îi amenință pe constructorii și consultanții implicați cu rezilierea contractelor.

Reamintim, în final, că noul Master Plan General de Transport, aprobat de Cabinetul Cioloș anul trecut, prevede construirea a 3.000 de kilometri de autostrăzi noi până în 2030, dar și – simultan cu acest efort – peste 3.500 de kilometri de drumuri-expres și reabilitarea a 1.600 de kilometri de cale ferată. Având în vedere timpul relativ scurt rămas până la acel termen, se poate spune că România va depăși unele recorduri europene la viteza de execuție a lucrărilor de infrastructură.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine