Ce pedeapsă a primit tânărul de 17 ani care a amenințat că aruncă în aer două licee din Târgoviște, doar ca să scape de cursuri

Ce pedeapsă a primit tânărul de 17 ani care a amenințat că aruncă în aer două licee din Târgoviște, doar ca să scape de cursuri
Publicat: 20/12/2017, 23:50

Potrivit portalului instanțelor, tânărul de 17 ani, trimis în judecată de DIICOT pentru infracțiuni la legea privind combaterea terorismului, după ce, în luna martie a amenințat că aruncă în aer două licee din Târgoviște, nu a fost condamat la închisoare.

„Aplică inculpatului Nisipeanu Robert Gabriel măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni sub coordonarea Serviciului de Probațiune Dâmbovița”, scrie sursa citată.

Potrivit instanței, tânărul trebuie să respecte mai multe obligații, între care să nu meargă la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate.

Decizia nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În 24 martie cursurile de la două licee din Târgoviște au fost suspendate, în urma unui anunț potrivit căruia în unitățile de învățământ ar fi fost amplasată o bombă. După câteva ore de verificări s-a constatat că alarma a fost una falsă.

Anchetatorii au stabilit că autorul alarmei este un tânăr de 17 ani care a vrut să scape de cursuri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția