Ce au găsit polițiștii după ce scafandrii au scos mașina căzută în Dunăre, în care se afla o familie cu doi copii. VIDEO

Publicat: 08/10/2017, 18:54

Mașina a fost scoasă din Dunăre în jurul orei 15.30, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.

„Nu știm ce s-a întâmplat, de ce nu era nicio persoană înăuntru”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Elena Tarla.

Potrivit acesteia, scafandrii se vor retrage, iar operațiunile de căutare a familiei care s-ar fi aflat în autoturism vor continua cu un echipaj cu barcă de la Secția de Pompieri Moldova Noua, un echipaj cu o ambarcațiune de la Poliția de Frontieră și unul de la Poliția Navală.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, a declarat că polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Polițiștii de frontieră, cei de la ISU, Poliția de Transporturi Navale vor continua cercetările cu ambarcațiunile lor. Noi îl vom audia pe șofer și vom examina mașina. S-a deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă. Nu putem merge pe ucidere din culpă, pentru că victimele nu au fost găsite”, a spus Cecilia Dăneț.

Potrivit sursei citate, cercetările pentru identificarea persoanelor despre care șoferul a spus că s-ar fi aflat în mașină continuă.

Șoferul mașinii căzute în Dunăre avea, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, permis de conducere de șapte luni.

Din declarațiile șoferului a reieșit că în mașina condusă de el se mai aflau patru persoane. Este vorba de o familie din localitatea Sichevița, soț, soție și doi copii.

„Între el și această familie era o relație de prietenie. Șoferul i-a luat de acasă pentru a merge la cumpărături la Moldova Nouă, la piață. Într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a căzut cu mașina în Dunăre”, a spus Cecilia Dăneț.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce spunea Vali Vijelie despre posibilitatea de a-și înșela soția: „Ochii văd, inima cere!”. Dezvăluirile...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom