Cai și ponei, îngrijiți în singurul „spital de cai” din Transilvania. Încă o dovadă că se poate! Galerie FOTO emoționantă

Publicat: 31/03/2018, 09:22

Coordonatorul Clinicii de Ecvine din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, profesorul universitar Iancu Morar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aici sunt aduși pacienți din întreaga țară, de la Craiova, Tulcea, Timișoara sau București.

„Suntem singurul > din Transilvania, dar acoperim o parte mult mai diversă de pacienți decât toate celelalte centre. Avem pacienți – cai, ponei – din toată țara, aduși din Craiova, Tulcea, Timișoara sau București. Preluăm și tratăm cazuri pe care medicii veterinari din teren nu au posibilitatea să le rezolve. Avem cazuri chirurgicale, de la șchiopături la fracturi sau traumatisme, apoi laminită, colici, adică dureri abdominale, rabdomioliză, boli ale tractului respirator, boli cronice respiratorii și afecțiuni neurologice, distocii, adică iepe care nu pot făta. Avem personal calificat pe interne, chirurgie, reproducție și oferim asistență 24 de ore din 24. Sunt patru interni doctoranzi care fac gărzi pe rând, asistați de trei studenți voluntari pe zi. Dispunem de 6 boxe individuale pentru cai, iar anul trecut au fost internați și tratați în ambulatoriu 190 de pacienți”, a spus Morar.

Caii Eston și Marc sunt pacienți cronici aflați în clinică de 10 luni, respectiv 9 luni, ambii internați cu fracturi la un picior și aflați în proces de recuperare care este unul de durată.

„Eston a fost operat, i-am pus plăcuțe, șuruburi, iar acum poartă ghips până se consolidează zona fracturată și va putea călca pe picior. Va mai rămâne internat”, a subliniat Iancu Morar.

În cadrul „spitalului de cai” a fost tratat un ponei de talie mică, cu malformație congenitală, Hanna, care avea un picior întors și căruia nimeni nu i-a dat nicio șansă. Acesta a fost operat, iar acum își folosește piciorul și aleargă prin curte, trăind în condiții decente, fără durere.

Un alt caz cu patologie multiplă a fost tot al unui ponei cu o tumoare peniană, iar la evaluare s-a descoperit că avea un testicol în burtă. Medicii veterinari clujeni au intervenit chirurgical, animalul a fost castrat și i s-a amputat penisul, dar în urma operațiilor i s-au oferit câțiva ani de viață.

Clinica de Ecvine are de câteva zile un pacient nou, Freya, o mânză adusă pe lume de Iancu Morar în urma unei operații de cezariană, după ce iapa nu a mai putut fi salvată din cauza unor complicații.

„Am ales salvarea mânzului, de comun acord cu proprietarul. Freya a trebuit resuscitată după care a fost hrănită cu biberonul, iar acum primește lapte din găleată. În momentul în care starea sa o va permite, iar proprietarul își ia angajamentul că o hrănește corespunzător, o putem trimite acasă. Dar asta peste două săptămâni până se întremează”, a explicat coordonatorul Clinicii de Ecvine.

Dotările de care beneficiază Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca sunt echivalente altor instituții de învățământ superior de profil din Europa, cu o sală de chirurgie modernă și aparatură de imagistică performantă pentru ecografie, endoscopie. Aici funcționează și un aparat Roentgen digital de ultimă generație pentru radiografie cai, unic în România.

Scopurile „spitalului de cai” al USAMV Cluj-Napoca sunt trei, și anume didactic – studenții învață cum se pune un diagnostic, cum se fac tratamentele, apoi clinic, care ajută la pregătirea veterinară a medicilor și ultimul este cel de cercetare, rezultate fiind publicate în reviste de specialitate sau prezentate la simpozioane.

Internarea pe zi în instituție costă 50 de lei sau 30 de lei pentru proprietarii care asigură furaje pentru caii internați, la care se adaugă manopera, medicația, intervențiile chirurgicale, cea mai scumpă notă de plată ridicându-se la 24.000 de lei. Totuși, prețurile sunt de 20%-25% față de cele care se practică în unități similare din Europa de Vest.

Alexandra Mureșan, membră a echipei Clinicii de Ecvine, asistent universitar la Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca, a declarat la rândul său că scopul fiecărei intervenții care se face este ca pacientul să nu simtă durerea.

„La sfârșitul anului trecut a fost tratată la noi o iapă adusă pentru că șchiopăta, dar a fost diagnosticată cu epilepsie, înacest caz realizându-se în premieră națională prima electro encefalogramă (EEG) la cai. Pentru că avem acest sistem de supraveghere de 24 de ore din 24 am observat că avea crize de epilepsie. A avut și o problemă cardiacă, a urmat un tratament și a fost externată cu starea de sănătate ameliorată”, a spus aceasta.

Alexandra Mureșan este în ultimul an de rezidențiat pe Medicina Internă a Calului la Universitatea din Viena, deoarece în România nu există o astfel de posibilitate.

„Rezidențiatul veterinar este similar celui din medicina umană, având două variante, la zi, cu o durată de 3 – 4 ani, sau alternativ, care durează minim 6 ani, care este și cazul meu. Eu trebuie să strâng în această perioadă 600 de cazuri, văzute și consultate de mine, și verificate de un specialist european de la Viena și de un co-tutore care este olandez. Este obligatorie formarea în străinătate pentru cineva care vrea să își facă un rezidențiat. La Viena merg să îmi fac stagiile pe diverse specializări iar la USAMV văd cam toate cazurile care intră”, a explicat Mureșan.

Aceasta a precizat că la finalul rezidențiatului va susține examene, în februarie 2019, la Universitatea din Hanovra (Germania) pentru a obține titlul de specialist european în medicină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală