Bulgaria bate din nou România la numărul de turiști. Litoralul bulgăresc, preferatul românilor de Paște și în acest an

Bulgaria bate din nou România la numărul de turiști. Litoralul bulgăresc, preferatul românilor de Paște și în acest an
Publicat: 06/04/2018, 15:55
Actualizat: 05/06/2018, 14:34

Aproximativ o mie de turiști români au ales să petreacă, anul acesta, minivacanța de Paște pe litoral, mulți dintre aceștia aflându-se la mare în unități de cazare care asigură și proceduri de relaxare, întreținere sau balneo. Hotelierii spun că litoralul nu este o destinație tradițională în perioada Paștelui, în special dacă sărbătoarea cade timpuriu, ca în acest an, în această perioadă fiind deschise acele unități de cazare care sunt oricum operaționale tot timpul anului.

„Mai ales în această perioadă, când mai este aproape o lună până la deschiderea oficială a sezonului estival, de la 1 Mai, iar temperaturile sunt destul de scăzute, nu prea sunt făcute pregătiri speciale pentru turiști. Sigur, sunt deschise unitățile de cazare care oricum funcționează tot anul, cele care au spa-uri sau care oferă tratament balnear, iar acestea au venit cu programe speciale pentru turiștii pe care îi găzduiesc, dar cam atât. Și nici stațiunile nu sunt pregătite încă pentru turiști, astfel că la malul mării vin, special ca să petreacă Paștele, numai cei care sunt nostalgici ori iubesc foarte mult marea”, spune unul dintre hotelierii din stațiunea Mamaia.

Potrivit hotelierilor, nu există date certe dar, în această perioadă, la malul mării s-ar afla aproximativ o mie de turiști români, mai puțini, probabil, decât cei care au ales să meargă pe litoralul bulgăresc.

„De obicei pe litoralul românesc sunt mai mulți turiști de 1 Mai decât pe cel bulgăresc. De Paște este invers pentru că, în general, românul nu are tradiție să vină pe litoral. Fie merge la o pensiune agroturistică, într-o zonă montană, tradițională, fie merge într-o altă țară, care înseamnă și litoralul bulgăresc. 1 Mai este și oficial și tradițional momentul în care se dă semnalul sezonului pe litoralul nostru, iar atunci de obicei ne luăm revanșa”, spune un alt hotelier.

De altfel, așteptându-se la o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport către litoralul bulgăresc, polițiștii de frontieră constănțeni au luat măsuri speciale de fluidizare a traficului, în punctele de frontieră de pe raza județului, pentru perioada Sărbătorilor Pascale.

„În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei și în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configurației acestora. De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcție de dinamica valorilor de trafic”, arată polițiștii de frontieră.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Pe raza județului Constanța, la granița cu Bulgaria, sunt patru puncte de trecere a frontierei cu specific rutier – Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă și Lipnița, în total, fiind disponibile șapte benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv șapte benzi pe sensul de ieșire.

În plus, polițiștii de frontieră atrag atenția celor care intenționează să călătorească în Bulgaria pe perioada sărbătorilor pascale că, între 8 și 10 aprilie, în toate punctele de trecere a frontierei bulgare, prelucrarea informațiilor privind taxele pentru vinietă se va efectua manual: „În toate punctele de frontieră ale Republicii Bulgaria, pentru perioada menționată, taxele de drum se vor achita cash. Totodată, autoritățile vamale bulgare ne-au informat că vor suplimenta numărul de lucrători în toate punctele de frontieră bulgare, pe timpul implementării manuale a datelor”.

În perioada similară a anului trecut s-a constatat că în perioada sărbătorilor pascale, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 42.000 de persoane, precum și de 12.000 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 21.400 de treceri au fost pe sensul de ieșire din țară. Astfel, PTF Vama Veche a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 26.300 persoane și 7.200 mijloace de transport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului