Băsescu a obținut desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale: „Valoarea științifică a academicienilor este zero. Și mai primesc și rentă viageră”

Băsescu a obținut desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale: Valoarea științifică a academicienilor este zero. Și mai primesc și rentă viageră
Publicat: 12/03/2018, 19:22

„Se desființează Academia de Științe ale Securității Naționale, ca for național de consacrare științifică, aflată în coordonarea științifică a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, cu sediul în municipiul București, șos. Panduri nr.68-72, sectorul 5, în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea I”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru învățământ și Comisia de apărare ale Senatului.

De asemenea, în documentul citat se precizează că patrimoniul Academiei de Științe ale Securității Naționale se distribuie proporțional cu contribuția către cele trei instituții tutelare care coordonează activitatea științifică a Academiei de Științe ale Securității Naționale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, și se stabilește prin Hotărâre a Guvernului.

Personalul Academiei de Științe ale Securității Naționale se va distribui proporțional cu contribuția către cele trei instituții tutelare, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, și se stabilește prin Hotărâre a Guvernului, și va fi încadrat în limita numărului maxim de posturi aprobat pentru instituția care preia activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul instituției publice respective.

„Încadrarea personalului Academiei de Științe ale Securității Naționale în numărul de posturi aprobat și pe noile funcții din instituția care îl preia, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea I, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții. Arhiva Academiei de Științe ale Securității Naționale va fi depusă la Arhivele Naționale ale României, Direcția Municipiului București, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ.

Propunerea legislativă este inițiată de senatorul PMP, Traian Băsescu, și a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu 100 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și o abținere.

„Am lansat această inițiativă legislativă constatând inutilitatea unei instituții care nu are decât statutul de instituție clientelară. Această Academie a Științelor Securității Naționale s-a înființat în 2012 ca Academie de Științe Militar, ceea ce era cu totul altceva. Între timp, prin OUG, și prin Hotărâri de Guvern, a devenit Academia de Științele Securității Naționale, nume extrem de pompos, și mai ales a făcut din funcționari ai acestei academii, care puteau fi chiar și profesori universitari, peste noapte, academicieni”, a susținut Băsescu, în plenul Senatului.

Acesta a adăugat că acești academicieni au rentă viageră, la fel ca membrii Academiei Române.

„Ca argument pentru desființare: valoarea științifică este zero prin calitatea academicienilor acestei instituții. Vreau să vă dau un element: există un indice de consacrare academică care se numește Indicele Hirsch. Vreau să știți că acest indice a fost adoptat și de instituțiile românești. Situația la ASSN – pentru domnul academician Țegonea Petru – indicele H este 0. Pentru domnul Mihalache Sorin Dan, academicianul nostru de la Londra – indicele H este 0. Cel mai mare indice dintre cei 21 de academicieni îl are Curaj Adrian, fost ministru al Educației, are indice 8, dar niciun element științific din lucrările care l-au dus la indice 8 nu este legat de științele securității naționale. Ca să nu existe dubii, vreau să știți că cercetători internaționali în domeniul studiilor de securitate, ca domnul Paul Brockmann, are indice 141″, a susținut Băsescu.

Senatorul PMP a precizat că media indicelui academic la ASSN este 2.

„Această instituție compromite ideea de învățământ de securitate națională în România. (…) România are suficent învățământ militar ca să ne mai trebuiască să poluăm masiv și învățământul civil cu cadre didactice furnizate de academiile de învățământ militare care au strălucit în plagiate”, a mai spus Traian Băsescu.

Senatorul PMP susține în expunerea de motive că abrogarea Legii nr. 56/2012 are ca scop „desființarea ASSN ca instituție bugetară”. „Prin adoptarea în iunie 2015 a propunerii de modificare a Legii nr. 56/2012 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Militare, Academia a devenit propriul ordonator de credit și propriul evaluator al rezultatelor acțiunilor sale. De asemenea, considerăm că există alte structuri cu tradiție, cum sunt Academia Tehnică Militară, Colegiul Național de Apărare (CNAp) și structuri din cadrul SRI care au excelat ca foruri de consacrare științifică și (…) au adus o contribuție măsurabilă la trasarea strategiei și a securității naționale”, îndeplinind cu suscces obiectivele asumate de ASSN, potrivit sursei citate.

Traian Băsescu susține că atât timp cât a funcționat ASSN, „s-au făcut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN și ale membrilor fondatori fiind implicate în scandaluri publice legate de plagiat”, la care s-au adăugat probleme legate de netransparența cheltuirii banului public.

Bilanțul contabil și bugetul de venituri și cheltuieli, care sunt informații de interes public, nu sunt comunicate de către ASSN (cu periodicitate), nu se cunosc fondurile de care dispune instituția, știindu-se doar că Ministerul Educației finanțează parțial ASSN, iar în anul 2016 fondul alocat ASSN s-a majorat de la 190.000 euro la 310.000 euro și nu există „până la ora actuală niciun raport cu privire la activitatea de cercetare desfășurată în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, făcută de academicienii ASSN”, spune Băsescu. „Toate acestea aruncă cel puțin o umbră de neîncredere asupra prestigiului de care susțin că se bucură la nivelul societății sau al ariilor profesionale de proveniență membrii AS SN3″, afirmă liderul PMP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Cancer pancreatic! Diagnostic năucitor pentru Leonard Miron
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Nouă eliminare la Survivor All Stars. Echipa Faimoșilor rămâne din nou fără un membru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului