Barilul de petrol, la cel mai ridicat preț din ultimii trei ani

Publicat: 25/04/2018, 10:03
Actualizat: 25/04/2018, 16:38

Prețul petrolului a atins marți 75 de dolari, cel mai înalt nivel din noiembrie 2014, pe fondul temerilor legate de perspectiva unor sancțiuni noi asupra Iranului, relatează BBC.

Statele Unite vor decide până pe 12 mai dacă vor renunța la o înțelegere nucleară cu Iranul și dacă vor impune sancțiuni.

Prețurile petrolului au crescut de când cele 14 națiuni din cadrul Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), precum și alți producători, inclusiv Rusia, au decis să restrângă producția anul trecut, iar în noiembrie 2014 au fost de acord să extindă aceste reduceri până la sfârșitul anului 2018.

Tamas Varga, reprezentantul brokerului de petrol PVM, a precizat că perspectiva președintelui Donald Trump de a scoate SUA din acordul nuclear pe care Iranul l-a semnat cu puterile mondiale în 2015, a fost cel mai important factor al creșterii recente înregistrate de țițeiul Brent.

Președintele american a declarat că, dacă aliații europeni nu vor remedia ceea ce a numit „deficiențe teribile” în acest acord până la data de 12 mai, el va restabili sancțiunile economice americane asupra Iranului.

Celelalte națiuni care au semnat acordul – Marea Britanie, Franța, Germania, Rusia și China – vor să mențină în vigoare acordul, care a oprit programul nuclear al Iranului în schimbul ridicării majorității sancțiunilor internaționale.

Potrivit BBC, restabilirea sancțiunilor economice americane asupra Iranului ar însemna o lovitură gravă dată pactului, iar noi sancțiuni împotriva Teheranului ar putea împinge prețurile petrolului cu până la 5 dolari pe baril.

Board-urile companiilor de producție din țările OPEC au redus stocurile, dar aceste reduceri au fost parțial compensate de o creștere a producției de petrol din SUA.

Cotația țițeiului Brent a crescut cu 14 cenți, până la 74,9 dolari, în timp ce țițeiul american a crescut cu 51 de cenți, la 69,15 de dolari, înregistrând cel mai mare preț din 28 noiembrie 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului