Bărbatul care a înjunghiat două persoane în Satul de Vacanță din Mamaia s-a predat

Bărbatul care a înjunghiat două persoane în Satul de Vacanță din Mamaia s-a predat
Publicat: 24/07/2014, 17:53
Actualizat: 18/02/2019, 08:34

Potrivit anchetatorilor, Alexandru Lăzărescu, în vârstă de 28 de ani, din Craiova, s-a predat Poliției Mamaia, venind însoțit de avocatul său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul a decis să se predea după ce anchetatorii reușișeră să o identifice pe prietena acestuia și era o chestiune de ore până când ar fi fost prins.

Tânărul este audiat în prezent de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, fiind cercetat pentru tentativă de omor.

Bărbatul este acuzat că în noaptea de sâmbătă spre duminică a înjunghiat cu un cuțit doi bărbați cu care se luase la ceartă la o terasă din Satul de Vacanță din Mamaia. Victimele au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență din Constanța, iar unul dintre răniți, care suferise răni superficiale, a refuzat internarea. Celălalt rănit a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar în prezent starea sa de sănătate este stabilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine