17 martie 201719:2919616

BALENA ALBASTRĂ, jocul mortal din Rusia pe care România vrea să-l oprească la graniţă. „Insistăm ca toţi părinţii să fie atenţi”

Un joc periculos i-a trimis direct în spital pe cinci elevi de gimnaziu din Iaşi. Şi-au ţinut respiraţia în timp ce un coleg îi strângea în braţe de la spate. Lipsa de oxigen i-a făcut să-şi piardă cunoştinţa. „Leşinul” i-a făcut pe toţi să se gândească la „Balena Albastră”, jocul mortal, pornit din Rusia şi care se răspândeşte cu repeziciune în zonă. Tinerii intră pe reţelele de socializare sau pe forumuri private în căutarea unui mentor care le dă 50 de sarcini, care includ mutilarea şi care au ca final sinuciderea. Chiar dacă în cazul de la Iaşi pare a nu fi sută la sută vorba despre aşa ceva, autorităţile au reacţionat. Poliţia a inceput o campanie de prevenţie, iar Ministerul Educaţiei propune blocarea accesului la acest joc în România. Chiar şi BOR face apel la autorităţi să intervină. „Trebuie să atragem atenţia asupra lui şi asupra consecinţelor lui fatale şi a autorităţilor, în primul rând, pentru că nu mai vorbim de un singur joc, vorbim despre un tip de Ruletă Rusească, apropo de sorgintea geografică a acestui joc”, susţine purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Ce este Balena Albastră

"Prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale", este mesajul campaniei demarate de Poliţia Română pornind de la jocul "Balena Albastră", în care participantul are de îndeplinit mai multe sarcini care presupun autoizolarea, automutilarea şi chiar suicidul. Autorităţile spun că jocul nu este un fenomen în România însă campania este una de prevenire.

"Pe reţele de socializare, mai ales în ţări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri şi presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primeşte de la un “custode” sau “mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmuleţe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4:20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte ţări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe reţele de socializare, ci şi pe forumuri private sau diferite canale pe web",explică reprezentanţii Poliţiei Române. 

Potrivit sursei citate, jocul poate purta şi alte denumiri, nu doar "Balena Albastră", aşa cum a fost iniţiat, efectele lui fiind aceleşi. Jocul a apărut în Rusia, unde a făcut peste o sută de victime, extinzându-se şi în alte ţări, printre care şi Republica Moldova.

"Există ţări în care jocurile accesate în mediul virtual au făcut victime. Aveţi mereu în atenţie cu cine interacţionaţi dumneavoastră sau cei dragi, pe reţele sociale sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri)! (...) Vă recomandăm tuturor celor care sunteţi timoraţi sau ameninţaţi de „prietenii” din mediul virtual, să căutaţi sprijin la persoanele dragi sau la autorităţi. De asemenea, dacă în jurul dumneavoastră observaţi persoane care şi-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, anunţaţi autorităţile. Acordaţi-le timp celor dragi!", transmit poliţiştii. 

Ministerul Educaţiei: Insistăm ca toţi părinţii să fie atenţi şi să supravegheze activităţile online pe care le au copiii

Ministerul Educaţiei propune blocarea accesului la acest joc pe teritoriul României, urmând să discute acest subiect cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

"Sper că nu va deveni un fenomen în rândul copiilor şi tinerilor din România. Insistăm ca toţi părinţii să fie atenţi şi să supravegheze activităţile online pe care le au copiii, să vadă dacă sunt elemente atipice faţă de conduita normală. La fel, pe profesori îi rog să sesizeze orice schimbare de comportament care poate să apară în evoluţia copiilor şi pe psihologii şi consilierii şcolari îi rog să poarte discuţii. La orele de dirigenţie să se discute despre cât este de important să fim atenţi la tipul de jocuri. Este foarte importantă consilierea copiilor noştri şi cred că fiecare profesor la dirigenţie poate să abordeze în linii mari ce se poate obţine de la un joc. Vom lua legătura cu colegii noştri de la ministerele autorizate, cum este Ministerul de Interne, partea de Cyber Security, pentru a vedea cum putem să blocăm pe teritoriului României accesul la un asemenea tip de joc", a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei. 

Reacţia autorităţilor vine după ce cinci elevi ai Şcolii gimnaziale "Veronica Micle" din Iaşi, cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani, au ajuns la spital, vineri, după ce în timpul pauzei au decis să se joace un joc periculos, ţinându-şi respiraţia. Unul dintre ei a declarat că o elevă le-a povestit despre un joc în care trebuie să îşi ţină respiraţia, iar alta le-a propus să se joace în timpul pauzei, pe hol. Imediat, copiii s-au simţit rău şi au fost luaţi de două ambulanţe fiind duşi la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, medicii fiind rezervaţi în privinţa stării lor. Surse locale au spus că elevii ar fi jucat "Balena Albastră", însă informaţia nu a fost confirmată de Poliţie. Inspectoratul Judeţean de Poliţie a deschis o anchetă.

"Am primit cu surprindere şi cu tristeţe ceea ce s-a întâmplat la Iaşi şi aşteptăm să vedem care sunt cauzele incidentului, să aflăm cu precizie dacă aceşti copii chiar jucau acel pseudojoc inventat în Rusia. (..) Am avut o discuţie şi cu Inspectorul Şcolar General de la Iaşi şi copiii, în momentul de faţă, sunt sub supravegherea medicilor la Spitalul de Copii. Sper să nu avem alte icidente şi sper că, în final, aceşti copii îşi vor reveni complet", a precizat Ispas.

Biserica Ortodoxă Română cere autorităţilor să ia măsuri de prevenţie.

"Am aflat şi noi, cei din instituţia Patriarhiei, despre acest joc şi despre consecinţele lui mortale. Trebuie să atragem atenţia asupra lui şi asupra consecinţelor lui fatale şi a autorităţilor, în primul rând, pentru că nu mai vorbim de un singur joc, vorbim despre un tip de Ruletă Rusească, apropo de sorgintea geografică a acestui joc. Sper din toată inima ca autorităţile să ia măsuri în această privinţă, cât este posibil, desigur, în prevenirea extinderii unui asemenea joc şi în România pentru că vorbim despre lucruri grave. Vom transmite un comunicat în şcoli în măsura în care acest joc se extinde. Să sperăm că maturitatea adolescenţilor de astăzi, pentru că sunt mai maturi decât alte generaţii, va conta şi să se ţină departe de un joc care le pune în pericol viaţa. Să se gândească, în primul rând, la părinţii lor aceşti tineri care sunt tentaţi să intre într-un asemenea joc al morţii", a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. 

Psihologi: Nevoia de ataşament sănătos nu este satisfăcută probabil în familie şi atunci, copilul caută în exterior să îşi găsească înţelegere

Psihologii spun că motivele care îl duc pe copil la astfel de gesturi extreme ascund nevoia de a aparţine unui grup, simţind impulsul de a face gesturi periculoase pentru a primi admiraţie. Specialiştii susţin că perioada preadolescentină şi cea adolescentină reprezintă momentul în care copilul este tentat să participe la astfel de jocuri.

"Trăirea singurătăţii şi neacceptării în viaţa lui de zi cu zi duc la astfel de alegeri pentru că sunt copii care au probleme de comunicare, nu pot gestiona trăirile afective.  Este o perioadă foarte dificilă pentru el pentru trăieşte foarte intens această schimbare, nu ştie să îşi dea explicaţii, nu ştie cum să acţioneze şi atunci este tulburat şi dus către nevoi de acest gen, nevoia de a afla răspunsuri, de a fi acceptat, de a aparţine unui grup. Nevoia de ataşament sănătos nu este satisfăcută probabil în familie şi atunci, copilul caută în exterior să îşi găsească înţelegere. Chiar dacă pare absurd, este un mod de a se adapta, un mod defectuos, după posibilităţile lui imediate. Copiii intră în astfel de jocuri din teribilism, însă, aceste comportamente ascund tristeţe, însingurare, sentimentul neacceptării şi dorinţa lui de a ieşi în evidenţă nu este decât un strigăt după afecţiune", a explicat pentru MEDIAFAX Keren Rosner, psiholog.

Psihologii atrag atenţia asupra schimbărilor pe care părinţii ar trebui să le remarce la tinerii predispuşi să participe la joc.

"Părinţii ar trebui să fie atenţi la orice abatere la comportamentul obişnuit al copilului pentru că corelarea dintre acţiune şi discurs ne conduce la cauza acestei evaluări a copilului în grupuri suspecte. El consideră că grupul de colegi de la şcoală sau familia îl respinge şi este foarte dureros să nu îşi găsească locul. Drept urmare, în astfel de grupuri îşi găseşte copii cu aceleaşi probleme ca ale lui iar prin formele de evadare în pericol îşi descarcă toate emoţiile şi trăirile negative. Părinţii trebuie să înţeleagă trările şi transformările interioare şi să găsească alternative la un astfel de joc, nu să îl certe sau să îl pedepsească, ci să îi ofere copilului activităţi care să îi distragă atenţia de la un joc atât de periculos", a mai spus Keren Rosner.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.