Anunțul ministrului Justiției, la un an de la fuga lui Sebastian Ghiță din România. „Acesta e ultimul răspuns pe care l-am primit. Voi merge în Serbia”

Anunțul ministrului Justiției, la un an de la fuga lui Sebastian Ghiță din România. „Acesta e ultimul răspuns pe care l-am primit. Voi merge în Serbia
Publicat: 19/12/2017, 09:44
Actualizat: 19/12/2017, 13:55

„Judecătorii din Serbia sunt independenți, precum judecătorii din România. Ministerul Justiției a transmis toate documentele solicitate. Periodic, Ministerul Justiției se interesează de evoluția cauzei, ultimul răspuns pe care l-am primit: urmează ca instanța să stabilească termen și să decidă”, a declarat, marți dimineață, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Acesta a anunțat că a făcut demersuri pentru a merge personal în Serbia.

„Este foarte posibil, de fapt am făcut demersuri ca să realizez o deplasare în Serbia, să am o întrevedere oficială cu ministrul Justiției din Serbia, pentru a mă documenta la fața locului, dar în niciun caz pentru a grăbi procesul pentru că niciun oficial din Serbia sau din altă parte nu poate interfera în procesul legislativ din România, nu poate interfera în înfăptuirea actului de justiție din România”, a completat Tudorel Toader.

Sebastian Ghiță a fost eliberat, la finele lunii mai, în Serbia, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie. Reținerea lui Sebastian Ghiță s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiță a prezentat un act de identitate și un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat polițiștilor actele reale.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care polițiștii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiță conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina lui Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că polițiștii au crezut că doarme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna