Anunțul de ultimă oră făcut de Dacia. Ce promit francezii pentru 2018

Anunțul de ultimă oră făcut de Dacia. Ce promit francezii pentru 2018
Publicat: 13/09/2017, 12:59
Actualizat: 13/09/2017, 17:32

„Nu vom renunța la piața modelelor cu șapte locuri, iar după ce ciclul de viață al lui Lodgy va ajunge la sfârșit, vom avea un nou model în ofertă. Nu va mai păstra același desgin deoarece segmentul monovolumelor scade, iar același lucru îl vedem și la Renault Scenic și vom merge către SUV-uri”, explică Marc Suss, directorul gamei global access în cadrul Grupului Renault.

Primele zvonuri cu privire la eliminarea lui Lodgy au apărut cu 1-2 ani în urmă în condițiile în care chiar Dacia a „încălcat” strategia brandului – dacă înainte Logan MCV era și mașină de familie cu cinci și șapte locuri dar și utilitară, acest model a fost înlocuit de trei mașini distincte – Lodgy, Logan MCV și Dokker – în două versiuni, de marfă și persoane.

Cea mai la îndemână soluție ar fi proiectarea unui Duster mai mare care să permită suplimentarea numărului locurilor cu o a două banchetă după modelul Nissan Qashqai plus 2 din vechea generație sau noul Volkswagen Tiguan Allspace prezentat ieri în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Citește continuarea pe ZF.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Cum au decis Oana Moșneagu și Vlad Gherman să petreacă petrecerea burlacilor, resprectiv petrecerea burlăcițelor
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte