Amenințare sinistră la Iași: o familie de romi s-a trezit la poartă cu un sicriu

Amenințare sinistră la Iași: o familie de romi s-a trezit la poartă cu un sicriu
Publicat: 25/01/2017, 18:40

Bulibașa Mihalache Stănescu dintr-un cartier din Hârlău a primit o amenințare mai puțin obișnuită. Câtiva membri din comunitatea pe care o conduce au găsit la poarta sa, miercuri dimineață, un sicriu, două coroane, zeci de lumâri și o cruce de lemn. Bărbatul spune că totul s-ar fi întâmplat peste noapte. „Acuma sigur nu știm cine este, am chemat autoritățile statului român să facă cercetări și să identifice cine este autorul. Discuții mai sunt, au mai fost probleme, dar nu au fost omoruri, nu s-a tăiat nimeni cu cuțite, certuri mai sunt între tineret”, a explicat Mihalache Stănescu.

Bătrânul spune că pe cruce ar fi fost trecut numele unuia dintre fii săi. „Nu știm exact cine este, nu bănuim pe nimeni. A vrut să facă un rău. Rău a vrut să facă, că la noi, la romi nu s-a întâmplat niciodată să aducă un sicriu sau coroane la cineva la poartă”, spun alți membri ai comunității.

Speriați și supărați, romii au chemat poliția, iar după ce criminaliștii au treminat de făcut cercetarea la fața locului au pus coroanele și crucea peste sicriu și le-au dat foc. Femeile spun că s-ar fi făcut și farmece, așa că i-au rugat pe cei mai tineri să dea și cu toporul în coșciugul în flăcări pentru a fi sigure că nu mai rămâne nimic.

Ajutorul din partea autorităților nu a fost însă suficient pentru liniștea celor din cartierul de romi din Hârlău, așa că au chemat și preotul ca să facă o slujbă de sfințire, chiar acolo unde arsese coșciugul.

Polițistii fac cerecetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a...
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
NASA a creat anvelopa indestructibilă, fără aer - VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Harry, gata să se împace cu William. E dispus să facă orice
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Test de cultură generală. Care e cea mai rapidă limbă?