A fost găsit și băiatul de 22 ani din mașina căzută în Dunăre: trupul lui plutea pe apă pe malul sârbesc al fluviului

A fost găsit și băiatul de 22 ani din mașina căzută în Dunăre: trupul lui plutea pe apă pe malul sârbesc al fluviului
Publicat: 16/10/2017, 18:52

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că trupul băiatului a fost găsit, duminică, pe malul sârbesc al Dunării, la aproximativ 18 kilometri de locul accidentului.

„Autoritățile sârbești au găsit, ieri dimineață (n.r. duminică), în dreptul localității Dobra, la aproximativ 18 kilometri de locul accidentului, trupul neînsuflețit al băiatului de 22 ani. Au fost trimise fotografii în țară, iar membrii familiei l-au recunoscut. Astăzi (n.r. luni), la ora 15.00, a fost identificat de către familie”, a afirmat Cecilia Dăneț.

O mașină în care s-ar fi aflat cinci persoane, șoferul și o familie cu doi copii, a căzut, în urmă cu nouă zile, în Dunăre, în dreptul localității Coronini, din județul Caraș-Severin.

Șoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de șapte luni, a reușit să se salveze și a povestit că în mașină se aflau încă patru persoane.

„Este vorba de o familie din localitatea Sichevița, soț, soție și doi copii. Soțul are 48 de ani, soția are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani și un minor de trei ani”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Duminică, mașina a fost scoasă din Dunăre, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.

Luni, trupul femeii care se afla în mașină a fost găsit pe malul sârbesc al Dunării. Reprezentanții autorităților sârbe au realizat mai multe fotografii pe care le-au trimis celor din România, pentru ca familia să o recunoască pe femeie. Între timp, cadavrul a fost transportat la morgă pentru autopsie, iar femeia a fost înmormântată în cursul zilei de marți, fără ca autoritățile sârbe să aștepte răspunsul venit din România. Astfel, de abia miercuri, fratele femeii a identificat-o, pe baza fotografiilor primite, iar familia va trebui, prin Consulat, să facă actele necesare exhumării cadavrului și repatrierii.

De asemenea, sâmbătă, trupul fetiței de trei ani a fost găsit de niște pescari, în dreptul localității Liborajdea, la aproximativ zece kilometri de locul accidentului.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, parapetele în zona producerii accidentului era rupte sau deteriorate de aproximativ doi ani.

Ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut pe DN57, între Orșova și Moldova Nouă, la Coronini, iar directorul Regionalei Timișoara și șeful Secției Drumuri Orșova au fost demiși.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia