80.000 de angajați din Ministerul de Interne vor avea salarii mai mari

80.000 de angajați din Ministerul de Interne vor avea salarii mai mari
Publicat: 17/03/2017, 12:43
Actualizat: 27/03/2019, 10:39

„Urmare a discuțiilor și a celor ce am convenit cu sindicatele, am depus o serie de amendamente prin care propunem următoarele lucruri: sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi stabilite proporțional cu timpul efectiv lucrat și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, salariul funcției de bază, solda funcției de bază se determină prin raportare la salariul de bază, solda de funcție, salariul de funcție acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cuantumul drepturilor salariale rezultate astfel nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportare la modalitatea de calcul utilizată în luna martie 2017”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul de Interne a mai precizat că a fost devansat devansarea termenul de acordare a salariului de merit pentru polițiști din luna august în luna aprilie.

„Fac precizarea că există un efort bugetar în ceea ce privește aceste amendamente pentru aplicarea HG nr.1 din 2017 de aproape 13 milioane de lei lunar. De aceste beneficii se vor bucura aproximativ 80.000 de angajați ai MAI”, a precizat Carmen Dan.

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a organizat un protest joi dimineață, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, având ca principale revendicări aplicarea prevederilor H.G. nr.1/2017; adoptarea legii salarizării unitare; semnarea Acordului Colectiv de Muncă; schimbarea legii 360/2002 Statutul Polițistului și modificarea prevederilor O.M.A.I. nr.577/2008.

Polițiștii și-au propus, prin acest protest, să atragă atenția, atât angajatorului – Ministerul Afacerilor Interne, cât și Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la faptul că nu sunt plătiți corespunzător și că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor, precum și alte drepturi, sunt încălcate.

Pe de altă parte, alte câteva zeci de persoane, reprezentanți ai Sindicatului Polițiștilor Europeni „EUROPOL”, au protestat în fața Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Nemulțumirile polițiștilor sunt reprezentate de menținerea salariului la nivelul anului 2008, când a avut loc ultima creștere salarială, dar și de haosul legislativ cu privire la salarizarea din sistemul de apărare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului