no author
Firuta Flutur
219 vizualizări 8 aug 2018

Preşedintele Institutului Sportiv Român, Adrian Socaciu, consideră că Ioana Bran este total nepregătită pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului şi trebuie să-şi dea demisia de urgenţă, precizând că după şase luni de mandat rezultatele lipsesc cu desăvârşire.

„Ministrul Ioana Bran este total depăşită de funcţia pe care o ocupă, iar motivele demisiei sunt multiple. În primul rând, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a reuşit să-şi cheltuie banii pe care îi avea în buget, fapt ce a dus la o rectificare negativă de 10 milioane de lei. Acest lucru este foarte grav în contextul în care Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) a reclamat inechităţile salariale din sistem şi a cerut măsuri urgente. Mai mult, Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport, cluburile sportive, federaţiile sportive, complexele naţionale, taberele au nevoie urgentă de investiţii. În al doilea rând, programe importante pentru sportul românesc precum Campionii României sau România în Mişcare au fost abandonate sau cel mult tratate cu indiferenţă”, a precizat Adrian Socaciu, preşedintele ISR, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Adrian Socaciu subliniază faptul că dacă domeniul tineretului şi sportului ar fi fost tratat cum scrie în programul de guvernare, situaţia nu ar fi ajuns atât de dezastruoasă.

Sportul românesc se află în moarte clinică, iar puţinele rezultate pe care încă le mai obţinem vor dispărea şi ele dacă acest domeniu nu este tratat cu atenţia necesară. Bani sunt şi se găsesc, problema este însă lipsa de viziune si interes pentru sport”, a subliniat Socaciu.

"Sindicatul Naţional Sport şi Tineret anunţă că salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului şi din federaţiile sportive naţionale vor intra în GREVĂ GENERALĂ începând de astăzi, 8 august. Din informările primite, aflăm că sunt directori care, din exces de zel, au intervenit pentru a bloca protestele. Analizăm posibilitatea de a face plângeri penale împotriva directorilor care au făcut presiuni asupra angajaţilor pentru a renunţa la protest", se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, postat pe site-ul organizaţiei.

Marţi, la ora 15.00, urma să aibă loc prima rundă de negocieri pentru noul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Tineretului şi Sportului. Din 9 iulie, membrii de sindicat nu se mai află sub incidenţa unui contract colectiv de muncă.

”Am acceptat prea multe compromisuri care ne-au transformat într-o masă de manevră şi aproape că am început să credem că asta este normalitatea. Ministerul Tineretului şi Sportului trebuie să înţeleagă că suntem determinaţi să ne obţinem drepturile şi că nu vom da înapoi”, a mai susţinut SNST.

200 de membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret au protestat joi, în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului. Oamenii acuză că, în cadrul subordonatelor Ministerului Tineretului şi Sportului, există salarii diferite pentru funcţii similare şi solicită egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata pentru funcţii similare. Totodată, ei sunt nemulţumiţi de lipsa de personal şi supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi şi acuză că administratorul este şi mecanic şi fochist şi instalator şi şofer. Cumulul de funcţii este dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii.

70% dintre salariaţi au venituri de 1.300 de lei net, fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii, spun aceştia, iar funcţiile specifice, respectiv medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor - antrenor, sunt încadrate incorect şi neunitar.

Sindicaliştii acuză că marea majoritate a salariilor sunt aproape de minimul brut pe economie, că nu se acordă sporul/gradaţia de vechime şi că sunt plătiţi la fel şi angajaţii cu un an şi cei cu 35 de ani vechime, deşi există hotărâri judecătoreşti care spun că gradaţia de vechime se acordă la salariul de bază minim brut şi nu este inclus în acesta.

Totodată, ei spun că nu se mai acordă sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional şi că, începând cu 1 ianuarie 2018, antrenorilor cu sportivi la lotul naţional le-au scăzut veniturile.

SNST a deschis seria de proteste luna trecută: ”Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. În urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase ale reprezentanţilor MTS şi MMJS”, au declarat sindicaliştii.

 

Citește și: