9 mai 201722:384868

Simona Halep, declaraţie acidă despre Bouchard: „Nu ne vorbim niciodată”

Simona Halep a reuşit una dintre cele mai frumoase reveniri ale carierei la Madrid, câştigând meciul cu Roberta Vinci după ce a fost condusă cu 5-2 în decisiv, scor final 6-3, 2-6, 7-6(2). Halep a vorbit despre stările prin care a trecut în dramaticul meci din turul doi.

Simona a oferit şi un răspuns tăios atunci când reporterul a întrebat-o dacă i-a urat succes lui Bouchard înaintea duelului cu Şarapova.

Halep a declarat că jocul variat al adversarei a deranjat-o foarte tare, explicând cum a reuşit să o contracareze până la urmă pe Vinci: "Jocul Robertei a fost unul foarte incomod. Slice-urile ei erau foarte greu de returnat. A servit bine, a lovit tare şi cu dreapta, a jucat incredibil. Am fost aproape să pierd, dar am rămas puternică până la final. M-am concentrat şi nu am renunţat în niciun moment. Asta face ca victoria să fie şi mai importantă, înseamnă enorm pentru încrederea mea", a spus Simona, citată de site-ul oficial al WTA.

Campioana en-titre a turneului de la Madrid a avut o replică surprinzătoare atunci când a fost întrebată dacă i-a urat succes canadiencei Eugenie Bouchard înaintea meciului cu Maria Şarapova: "Nu i-am urat succes, pentru că nu ne vorbim niciodată. Pot să spun că ea e diferită... Nu am nimic de spus despre persoana ei", a fost declaraţia constănţencei, făcută în contextul în care "Genie" a dezvăluit că multe colege şi-au dorit să o învingă pe Maria, lucru care s-a şi întâmplat în turul secund al turneului patronat de Ion Ţiriac.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.