Serena Williams, declarații înaintea primului meci de la Indian Wells, unde favorită este Simona Halep: Sunt pregătită. Nu mă aștept să pierd

Serena Williams, declarații înaintea primului meci de la Indian Wells, unde favorită este Simona Halep: Sunt pregătită. Nu mă aștept să pierd
Publicat: 07/03/2018, 10:22

Serena susține că este pusă la punct cu pregătirea fizică, dar nu a ajuns încă la forma din trecut. Câștigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam speră că meciurile de la Indian Wells o vor ajuta să progreseze.

„A fost foarte dificil, dar am continuat să mă antrenez și știu că poate nu sunt la nivelul cel mai bun încă, dar mă îndrept spre el și în fiecare zi ar trebui să devin mai bună. Cât timp progresez, chiar și în ritm de broască țestoasă, sunt de acord cu asta. Sunt pregătită, altfel nu m-aș afla aici! Dacă nu sunt pregătită acum, nu o să fiu niciodată. Simt că în două luni voi fi mult mai bine ca acum, dar trebuie să încep de undeva”, a declarat americanca pentru BBC.

Sportiva în vârstă de 36 de ani așteaptă cu nerăbdare concursul de categorie Premier Mandatory, la care s-a înscris cu gândul de a-și intra în ritm înaintea turneelor de Mare Șlem de la Roland Garros și Wimbledon.

„Nu pot să spun care sunt așteptările mele. Nu mă aștept să pierd, deoarece așa ceva nu voi spune niciodată. Aștept să văd la ce nivel sunt mai mult decât orice. Este un moment potrivit să joc tenis. Dacă vreau să joc la Grand Slam-uri și să o fac bine, cred că acum este momentul potrivit să încep”, a mai adăugat Serena după demonstrativul Tie Break Tens, pe care l-a încheiat în semifinale, scor 11-13 cu Shuai Zhang.

Serena Williams, care nu mai figurează în clasamentul WTA după ce a absentat mai mult de 1 an din tenis, o va întâlni pe Zarina Diyas (Kazahstan, 53 WTA) în primul tur la Indian Wells, competiție a cărei favorită principală este Simona Halep.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Teo Trandafir renunță. Greu își mai găsește locul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația