Secretul lui Gigi Becali. Până acum nu mai vorbise niciodată despre asta

Secretul lui Gigi Becali. Până acum nu mai vorbise niciodată despre asta
Publicat: 20/03/2017, 07:12
Actualizat: 22/04/2017, 19:41

Gigi Becali s-a născut în 1958, însatul Zagna, județul Brăila, al treilea copil al unei familii de refugiați aflate în lagărul de concentrare. Gigi Becali susține că, după două fete, mama lui s-a rugat să nască un băiat ”cu stea în frunte”.

”Copilăria mea o consider frumoasă, dar am trecut și prin încercări. Pentru că eu am fost născut în lagărul de concentrare. Și mama mea, când era însărcinată, se ruga să aibă un băiat. Părinții mei aveau deja două fete și cei din comunitate îi spuneau mamei că o să mai facă o fată și o să îi mănânce ginerii averea. Că așa e tradiția la noi la machedoni, e important să ai băiat. Și mama s-a rugat nouă luni de zile ca să aibă un băiat cu stea în frunte, îmi povestea ea. Și m-a născut pe mine. Și eu astăzi cred că m-a născut cu stea în frunte. Pentru că nu se poate să îi ofere Dumnezeu atât noroc și avere unui om. Familia mea era una de refugiați. Tata s-a născut în Albania, iar mama în Bulgaria. Făceau parte din aceeași comunitate. Au fost deportați în Dobrogea, apoi în Bucovina, apoi în Oltenia, de aici în Banat, iar din Banat în Bărăgan, respectiv la Brăila, acolo unde m-am născut eu, în lagărul de concentrare. La acea vreme, machedonii erau considerați un pericol pentru sistemul comunist și nu aveau voie să locuiască la granițe”, a declarat Gigi Becali pentru Capital.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capii lumii interlope, la priveghiul lui Costel Corduneanu. Hotelurile din Iași nu mai au camere
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU