Primaria București, ceremonie pentru Simona Halep trofeu Roland Garros

Primaria București, ceremonie pentru Simona Halep trofeu Roland Garros
Publicat: 11/06/2018, 01:07
Actualizat: 26/03/2019, 00:49

„Primăria Capitalei, prin Compania Sport pentru toți, în parteneriat cu Federația Română de Tenis, organizează pe 11 iunie 2018, ora 20.00, la Arena Națională, în față zonei VIP- intrarea oficială, o ceremonie în cadrul căreia Simona Halep, cetățean de onoare al Capitalei, va prezența românilor trofeul Roland Garros! Toți cei care vor să o vadă pe marea noastră campioană sunt așteptați la Arena Națională!”, anunță Primăria Capitalei.

Accesul va fi permis prin străzile Maior Coravu, Pierre de Coubertin și Basarabiei, iar intrarea este liberă.

Simona Halep va sosi în țară pe Aeroportul Internațional Henri Coandă luni, la ora 16:15 și va fi primită la Salonul Oficial de către ministrul Tineretului și Sportului Ioana Bran și de președintele FRTGeorge Cosac.

Luni, Simona a mulțumit fanilor printr-un mesaj postat pe twitter, primul de la victoria din finala Openului francez.

Liderul WTA, Simona Halep, a câștigat primul său turneu de Mare Șlem din carieră sâmbătă, când a învins-o în trei seturi, 3-6 6-4 6-1, pe americanca Sloane Stephens (locul 10 WTA), în finala turneului de tenis de la Roland Garros.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică