O mare companie din România investește într-o echipă de fotbal de Liga a II-a

O mare companie din România investește într-o echipă de fotbal de Liga a II-a
Publicat: 03/08/2017, 19:34

Clubul își joacă meciurile de acasă pe Stadionul Metaloglobus din cartierul Pantelimon din București, iar începând cu acest an competițional a semnat un parteneriat cu Alexandrion Grup.

În acest moment, Fundația Alexandrion și Alexandrion Grup România susțin activ cinci echipe de fotbal: Universitatea Craiova, CSM Politehnică Iași, ASU Politehnică Timișoara, Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj, la care se aduagă și Metaloglobus București.

În domeniul sportiv, cei de la Alexandrion Grup și Fundația Alexandrion au fost și sunt implicați în mod consecvent, atât prin susținerea unor prestigioase echipe de handbal și fotbal, dar și alte sporturi precum golful, rugby-ul, ciclismul, box-ul, polo, tenisul. De asemenea organizează Gala Trofeele Alexandrion, eveniment ajuns la cea de-a două ediție, prin care se dorește contribuirea la susținerea și recompensarea valorilor sportive din România.

Motto-ul Fundației Alexandrion este: „continuarea maratonului susținerii mișcării sportive din România”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Codul Rutier. Situația în care și pasagerii riscă dosar penal
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”